Filarmonica de Stat „Transilvania” organizează marți, 24 februarie 2026, de la ora 19.00, la Colegiul Academic, un recital cameral susținut de violonistul Valentin Șerban și pianistul Mihai Diaconescu. Programul serii reunește lucrări semnate de Fritz Kreisler – „Preludiu și Allegro (în stilul lui Pugnani)”, Johannes Brahms – Sonata nr. 1 pentru vioară și pian în Sol major, op. 78, Antonín Dvořák – Romanța în fa minor, op. 11 și Serghei Prokofiev – Sonata nr. 2 în Re major, op. 94 bis.
Valentin Șerban este laureat al Marelui Premiu al secțiunii vioară la Concursul Internațional „George Enescu” (2020/2021) și concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București. Mihai Diaconescu, doctor în muzică și asistent universitar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, are o activitate concertistică susținută în țară și în străinătate. Recitalul face parte din seria concertelor camerale organizate în actuala stagiune.
Biletele pot fi achiziționate online, de pe site-ul instituției www.filarmonicatransilvania.ro și de la Agenția de bilete a Filarmonicii. Informații suplimentare sunt disponibile la numărul de telefon: 0756 048 318 sau la adresa de e-mail: office@filacluj.ro.






