Arhim. Dumitru Cobzaru, Duhovnicia – dulce povară, cuvânt înainte de pr. Cristian Sonea, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, 404 p.
Duhovnicia reprezintă deopotrivă un aspect plăcut și provocator al pastorației. E interdisciplinară și suscită eforturi aparte, însă își are bucuriile ei. Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, are de multă vreme experiențe fructuoase în acest areal. E un fapt de-a dreptul benefic decizia dânsului de a împărtăși și altora din prisosul lor și de a-i invita pe cititori, fie ei clerici sau nu, să descopere o nouă față a pastorației și a relației duhovnic-ucenic.
Recenta sa ispravă editorială vine să aducă în atenție o serie de conferințe susținute de părintele al cărui nume se identifică cu lavra Niculei, în legătură cu acest subiect. Demersul dânsului este prefațat de părintele conf. univ. dr. Cristian Sonea (p. 7-14), care realizează un frumos portret al duhovnicului și vorbește despre trăsăturile lui[1]. Apoi, cele douăzeci și două de conferințe, susținute de autor în diferite locuri, la invitația unor asociații, ierarhi sau instituții, vin să vorbească despre necesitatea lucrării duhovnicului, ilustrându-o cu exemple frumoase. Părintele Dumitru nu se sfiește să aducă în atenție chipul Maicii Domnului și exemplul ei, sau să-l evoce, la solicitarea auditoriului, pe Mitropolitul Bartolomeu. Între multele lucruri frumoase, unele ilustrate într-un mod de-a dreptul antrenant, autorul ține să sublinieze că:
„Am multe amintiri cu Înaltpreasfinția Sa, întrucât ne întâlneam cel puțin de două-trei ori pe săptămână, luam masa împreună adesea, îl însoțeam în anumite împrejurări, la anumite evenimente. Mă folosesc de experiența dobândită în preajma sa, în diferite contexte; întotdeauna a dat rezultate. De pildă, vă mai împărtășesc două afirmații ale sale, prima fiind: „Să nu te enervezi când vor alții, să te enervezi când vrei tu!”, iar a doua, care se referea la demnitatea familiei din care se trăgea, mai cu seamă a mamei, pe care o iubea foarte mult și de la care o învățase: „Decât să întingi în unt și să te uiți în pământ, mai bine întingi în sare și te uiți la soare!”(p. 42).
Cu un zâmbet în colțul gurii, părintele spune adesea lucruri interesante și serioase, într-o manieră plăcută și pe alocuri amuzantă. Reușește să arate dinamica fenomenului consilierii duhovnicești și să îl folosească ca liant între viața de familie și mântuire. Ba mai mult, găsește și modul de a ilustra, printr-o poveste plăcută, acest aspect:
„Așadar, cel dintâi scop al unei familii ar trebui să fie acesta: întrajutorarea, împreună-lucrarea spre mântuirea sufletului. De aceea este recomandată, de pildă, rugăciunea soților și împreună, nu doar personal. De aceea este recomandat să meargă împreună la biserică, de aceea este foarte important să se împărtășească din același Potir, iar aceasta înseamnă să aibă același duhovnic. Este foarte important ca o familie să aibă un părinte duhovnicesc, unul și același! Fiindcă, dacă se întâmplă să fie doi duhovnici sau trei duhovnici, când este vorba și de copii, atunci lucrurile sunt împărțite, întrucât nici noi, duhovnicii, nu suntem la fel. Desigur, fiecare își alege duhovnicul sau îl găsește în urma rugăciunii. Legat de aceasta – și îngăduindu-mi o scurtă digresiune –, îmi aduc aminte, de pildă, cu un zâmbet acum, că unul din ucenicii noștri din catedrală se gândea să își găsească un duhovnic, dar, din cei trei care eram, pe unul sub nicio formă nu și-l dorea. După o vreme de căutare și așteptare, la un moment dat, a spus: „Doamne, ajută-mă! Cel care e de serviciu, acela e duhovnicul meu!” Și l-a nimerit chiar pe acela pe care nu și l-a dorit nicidecum. Nădăjduiesc din tot sufletul să nu-i pară rău…” (p. 73-74).
Pline de sevă și înzestrate pe alocuri de un haz cu caracter de-a dreptul ziditor, cuvintele părintelui Arhimandrit Dumitru Cobzaru se constituie deopotrivă într-un plăcut și util instrument catehetic și într-un demers ce se cere citit și aduce rod duhovnicesc. Lucrarea ce le antologizează, intitulată în mod inspirat: Duhovnicia – dulce povară, ce vine să completeze bogatul palmares publicistic al autorului[2], se constituie într-o valoroasă și utilă contribuție duhovnicească și într-un text frumos, liber de anumite „clișee popești” și echilibrat, de care societatea de astăzi, atât de încercată, are atât de multă nevoie.
[1] „Arătând că: Așadar, în linii generale, părintele duhovnicesc este profetic, harismatic, cu puterea discernământului, cu compasiunea și iubirea pentru toată zidirea. Lucrarea duhovnicească implică toate aceste daruri. Arhimandritul Dumitru Cobzaru propune spre lectură un exercițiu practic de călăuzire spirituală, adresat unui public larg și eterogen. Volumul cuprinde prelegeri, conferințe, interviuri, intervenții, articole adresate preoților, credincioșilor în biserică, tinerilor, toate având ca temă centrală duhovnicia”. (p. 12).
[2] Constând din volume precum: Arhim. Dumitru Cobzaru, Monografia Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020; Idem, Bătrânul cărturar şi tânărul mitropolit: Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2020; Idem, S’au vrut nouă…!, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2019; Idem, Monografia Mânăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” Nicula, Ediţia a V-a, Editura Ecclesia, Nicula, 2015; Idem, Cobzaru, Predici, vol. IV, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2018, dar și frumoasa serie intitulată Amvon.
