Pr. Liviu Vidican Manci, Propovăduirea Evangheliei în Era Digitală. Impactul catehezei și al predicii asupra „generației digitale” prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2020.
În zilele noastre, dezvoltarea tehnologiilor și a mijloacelor media, a adus cu sine noi provocări în ceea ce privește pastorația. Contextul pandemic pe care îl traversăm a făcut ca acest sector al comunicării virtuale, să devină o alternativă, „fezabilă” după unii, la comunicarea directă, preferată datorită faptului că nu implică riscul contaminării.
În acest context, Biserica Ortodoxă a fost ea însăși chemată să dezvolte noi mijloace de propovăduire. A ajuns să apeleze la platforme media și la ceea ce se numește în limbajul contemporan ,,social media”. Lucrarea părintelui Liviu Vidican Manci, lector universitar în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și directorul Seminarului din aceeași localitate, ce conține cel de-al doilea doctorat al autorului, susținută cu câteva luni înainte de declanșarea pandemiei și publicată în perioada în care restricțiile se mai relaxaseră, s-a dovedit una de-a dreptul vizionară.
Propovăduirea Evangheliei în Era Digitală (Pr. Liviu Vidican Manci) poate fi achiziționat AICI.
Segmentată în două părți mari, dintre care una teoretică (p. 23-143), iar cea de-a doua constând din 3 studii de caz (p. 153-224), aceasta aduce în atenție o vastă bibliografie constând cu precădere din lucrări străine (p. 233-246) și recente. Este prefațată de cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei (p. 9-10), care ține să sublinieze că:
„În era digitală este nevoie de un discurs convingător, pregătit și care vine din inimă. Predicatorul absolut este Domnul Iisus Hristos, despre care Sfântul Evanghelist spune că îi învăța pe oameni „ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor” (Matei 7, 29).
Este de prisos să mai adăugăm că în era digitală discursul auzit sau citit este într-o competiție puternică cu imaginea. Imaginea bună sau rea inundă spațiul și le este oferită oamenilor prin televizor, prin internet sau prin telefonul mobil. Imaginile sunt percutante și seducătoare”. (p. 9).
Cuvântul de binecuvântare este urmat de ampla introducere a părintelui autor (p. 11-20), care, pe lângă aspectele tehnice și metodologice, ține să vorbească și despre tinerii de astăzi și provocările cărora aceștia sunt chemați să le facă față. Dânsul ține să arate că:
„Într-o lume eterică, volatilă, ecranată, a întâlnirii mijlocite de instrumente ultra-performante, își duc viața majoritatea tinerilor, dar nu numai. Aici își petrec cea mai mare parte a timpului liber și, prin acest mediu, simt că pot comunica mai bine, învăța mai bine, într-un cuvânt, pot performa. În ce privește divertismentul, mediul on-line e de neegalat. În aceeași măsură se știe că virtualul comportă și aspecte întunecate, periculoase chiar. Înțelegerea corectă a cuvintelor rostite de Mântuitorul și adresate nouă tuturor ar putea să fie o cale de urmat: „Și pe acestea să le faceți, nici pe celelalte să nu le lăsați” (Mt. 23, 23). Păstrând tonalitatea, Sfântul Apostol Pavel spunea: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9, 22). Cu alte cuvinte, ar trebui să încercăm, în locul respingerii „lumii noi”, o imersiune spre comprehensiune și o „botezare” spre mântuirea noastră și a tinerelor generații”. (p. 11).
Cu aceste gânduri pornește la drum părintele Vidican. Își clarifică conceptele (p. 23-57), arată care este diferența dintre Web și Internet, vorbește despre diferitele categorii de „digital” (natives, și imigrants) și elementele lor definitorii, trece în revistă stadiul actual al cercetării (p. 58-75) și vorbește despre religie în era digitală (p. 76-93) și despre modul în care diferitele Biserici și denominațiuni creștine s-au raportat și se raportează la tehnologie. Apoi, trece în revistă activitatea din acest areal a Bisericii Ortodoxe Române, accentuând cu precădere rolul diasporei în acest sens. Urmează concluziile părții teoretice, ce vin să fixeze cele prezentate anterior și studiile de caz, dedicate modului în care activitatea catehetică poate fi adaptată pentru „digital natives”, în așa fel încât aceasta să fie utilă și să ofere și potențiale sfaturi și direcții. În partea conclusivă, după ce trece analizează rezultatele studiilor de caz, părintele Liviu Vidican vine să pledeze pentru diversificarea activității catehetice și gruparea ei pe categorii de vârstă. Dânsul subliniază că:
„O altă concluzie importantă, care se oferă ca direcție de cercetare pentru viitoarele proiecte din Biserica Ortodoxă Română, constă în concentrarea atenției, obligatoriu, pe eșantioane de vârstă. Subiectul 4 are definit obiectivul foarte clar: „Y2AM helps introduce youth and young adults to Christ”, cu alte cuvinte, publicul țintă îl reprezintă adolescenții și tinerii. Imaginile, tipul de abordare, de limbaj, muzica, toate ne spun că nu-și dorește alt tip de public”. (p. 229).
Dedicată unui subiect de relevanță primordială pentru spațiul teologic și cel social, cea de-a doua lucrare de doctorat a părintelui Liviu Vidican Manci se constituie așadar, într-o frumoasă și valoroasă contribuție cu caracter vizionar și de-a dreptul „profetic”, ce vine să provoace la discuții, să vorbească prin intermediul datelor și să ofere alternative fezabile pentru pastorația viitorului.
