Recomandare de carte: Thomas Pott, „Reforma liturgică bizantină”

În colecția „Liturgica” a editurii Renașterea, inițiată și coordonată de Cezar Login, a apărut, în traducerea sa, cartea benedictinului Thomas Pott, „Reforma liturgică bizantină”.

„O carte provocatoare, prin titlul ei, şi mult lămuritoare, prin conţinutul ei. Lucrarea ne arată că evoluţia spontană a cultului divin, marcată uneori de evoluţia intenţionată, indiferent cum vrem să o numim pe aceasta din urmă, a conservat şi a aprofundat mereu unul dintre scopurile esenţiale ale cultului divin, acela de a ne oferi experienţa deplină a vieţii în Hristos. Nădăjduind că toţi aceia care o vor lectura vor dobândi, nu doar mai multă cunoştinţă, ci şi mai mult folos duhovnicesc” (Pr. Prof. Viorel SAVA).

Thomas POTT s-a născut în Olanda, la Hilversun. La vârsta de douăzeci de ani s-a alăturat obştii Mănăstirii Benedictine de la Chevetogne (Belgia). A studiat la Universitatea Catolică din Leuven, la Institutul de Studii Teologice din Bruxelles şi la Institutul Pontifical Oriental, unde a obţinut şi titlul de doctor în Ştiinţe Eclesiale Orientale cu teza Reforma liturgică bizantină, sub conducerea părintelui Robert Taft. Cariera didactică a părintelui Thomas Pott se desfăşoară la Roma, unde predă la Institutul Pontifical Oriental şi la Ateneul Pontifical Sant’Anselmo. Este membru în Comisia mixtă internaţională de dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. În anul 2018, a fost ales vicepreşedinte al Societăţii de Liturgică Orientală. De asemenea, este membru în comitetul de organizare şi participant constant la Săptămâna de Studii Liturgice de la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris. Sub semnătura sa au apărut numeroase studii în domeniul teologiei liturgice.

„Lucrarea este mult mai mult decât un simplu studiu istoric; este o reflecţie istoriografică şi o reinterpretare. Cu alte cuvinte, este o „istorie revizionistă”, care corespunde necesităţii unei noi istoriografii a liturghiei, ca fenomen înrădăcinat într-un mediu socio-cultural fără de care nu poate fi înţeleasă ca liturghie ‒ ca lucrare îndeplinită de oameni reali” (Robert F. TAFT, S. J.).

Mai multe din Cărți vechi și noi
Pr. Nicu Dumitrașcu, Cele șapte personalități de la Niceea (325) – rolul lor în cadrul primelor frământări ecumenice majore ale lumii creștine, Ediția a III-a revizuită, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019.

Pr. Nicu Dumitrașcu, Cele șapte personalități de la Niceea (325) – rolul lor în cadrul primelor frământări ecumenice majore ale lumii creștine, Ediția a III-a revizuită, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019.

Cu certitutine, părintele profesor universitar dr. Nicu Dumitrașcu este unul dintre teologii români cu cea mai mare vizibilitate în spațiul Occidental. Întrucât în ultima vreme a publicat cu precădere texte în străinătate, în limbi de circulație internațională, la...

Pr. Prof. Nicolae Vasiu, pr. prof. Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936). Ctitor al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Studii și documente, ediția a II-a, îngrijită de pr. Iustin Tira, Editura Renașterea, 2015.

Pr. Prof. Nicolae Vasiu, pr. prof. Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936). Ctitor al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Studii și documente, ediția a II-a, îngrijită de pr. Iustin Tira, Editura Renașterea, 2015.

Prin grija părintelui Iustin Tira, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, ampla monografie dedicată de către părinții Nicolae Vasiu și Ioan Bunea episcopului ctitor Nicolae Ivan al Clujului, a cunoscut, în anul 2015,...

30 de ani de slujire arhierească şi o carte de sărbătoare

30 de ani de slujire arhierească şi o carte de sărbătoare

S-au împlinit (n.r. la 25 februarie 2020) 30 de ani de când Mitropolitul Andrei al Clujului era înscăunat ca Arhiepiscop de Alba Iulia. Ani de bucurii duhovniceşti pentru credincioşii din Capitala reîntregirii, acolo unde Arhiepiscopul Andrei a sădit cu mare drag...