Rectorul UBB, ales membru în boardul GUILD

de | oct. 30, 2023

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a fost ales, cu unanimitate de voturi, membru în boardul GUILD, cu ocazia adunării generale a organizației, desfășurată la Oslo, în perioada 26-27 octombrie 2023.

GUILD este organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată, o organizație exclusivistă, unde intrarea se face pe bază de invitație și de analiză a performanței academice. UBB este membră GUILD din 2020, iar boardul GUILD este condus în prezent de rectorul Universității din Oslo.

„Mă onorează invitația și susținerea rectorilor colegi din GUILD, mai ales că aceștia reprezintă unele din cele mai performante universități europene. Așa cum am spus în declarația de candidatură, modelul «world-class-research intensive» – cel ce pune în centrul actului academic cercetarea care susține apoi educația activă și co-creată cu studenții și relația inovativă cu societatea – este modelul de elită al universităților, care asigură decisiv dezvoltarea civilizației noastre. Lumea are în mod natural modele diferite de universități, corespunzând nevoilor diferite, dar modelul «world-class – research-intensive» este cel care produce schimbări și dezvoltări paradigmatice majore, alături de alte inovații mai incrementale, importante și generate de toate modelele legitime de universitate. Însă precum democrația, modelul «world-class – research-intensive» nu trebuie luat ca un dat imuabil, ci este ceva care trebuie protejat și promovat mereu de cei care îl asumă, în beneficiul oamenilor și societății. Asta fac la UBB și în țară de ani de zile, asta voi face de acum la un nivel mai general, la nivel european și internațional, prin GUILD”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

La adunarea generală GUILD din Oslo s-au discutat teme majore și poziționări față de inteligența artificială, internaționalizarea responsabilă, relația academică Africa-Europa, relația cercetare-inovație, evoluția programului „Horizon Europe” (2025-2027) și pregătirea noului program cadru FP10. Pe lângă membrii GUILD, la reuniune au participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai autorităților norvegiene.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate