Rectorul UBB, medaliat la Gala Personalități de Elită ale României

de | nov. 4, 2023

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a primit medalia „Români în elita mondială”, în cadrul secțiunii „Știință & Tehnologie” a evenimentului „Personalități de elită ale României. Valori românești de anvergură mondială”, desfășurat vineri, 3 noiembrie 2023, în sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, cu susținerea Secretariatului General al Guvernului României.

La aceeași secțiune au mai fost medaliați Cătălin Zamfir (sociolog, academician), Dumitru Prunariu (membru de onoare al Academiei Române) și Vicențiu Rădulescu (matematician, „highly cited researcher”).

Evenimentul a inclus și lansarea unui volum cu biografiile medaliaților, sub coordonarea lui Dumitru Otovescu.

Rectorul UBB, medaliat la Gala Personalități de Elită ale României

„Mă bucur că evenimentul vine odată cu sărbătorirea zilei academice a UBB – 3 noiembrie -, așa că, în calitate de rector, accept medalia în numele UBB. Activitățile academice în psihologie nu puteau avea anvergura menționată în „laudatio”, fără contribuțiile lui Aaron T. Beck și Albert Ellis -, cei care au schimbat fața psihiatriei și psihologiei și astfel a sănătății/ bolilor psihice și care, spre sfârșitul secolului XX, au devenit mai influenți în domeniu decât Sigmund Freud, poate mai bine cunoscut în țară -, care mi-au fost inițial profesori/mentori, iar apoi colaboratori și prieteni, astfel încât premiul îl accept și în memoria lor. Prima mea ieșire în SUA a fost în 1998, iar între 1998-2004 am locuit mai mult în SUA (New York) decât în România, dar odată întors în țară (fără să renunț la vizitele anuale în SUA ca profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai și/sau ca director de cercetare la Albert Ellis Institute) am inițiat implementarea unor instituții vestice la nivel de universitate, foruri profesionale și în politicile publice din România, pentru a utiliza cât mai bine potențialul excelent de inteligență și creativitate al românilor, ceea ce mi-a adus mulți adversari, dar și buni prieteni. Mă bucur să văd că în Craiova și Oltenia am buni prieteni”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate