Refugiată din Ucraina, înmormântată în Parohia Tăuți

de | mart. 31, 2022 | Actualitatea religioasă

La începutul conflictului din Ucraina, Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Andrei a transmis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului un mesaj prin care îi îndemna să fie solidari cu refugiații: „Este limpede că prin fapte se dovedește credința”, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte.

Urmând îndemnul Ierarhului, Centrul de îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca anunța că oferă cu dragoste pentru 10 refugiați ucraineni cazare în condiții deosebite, masă și asistență medicală de specialitate. Părintele Bogdan Chiorean directorul centrului, preciza că „primim pe oricine, dar mai ales persoanele cu diverse patologii, care necesită tratamente sub supraveghere specializată”.

Au început să sosească la Centrul de Îngrijiri Paleative refugiați care fugeau din calea războiului, dar care nu și-au putut abandona rudele bolnave. Câțiva dintre ei au trecut la cele veșnice, iar acestora trebuia să li se asigure și locul de veci.

Primul care a sărit în ajutor în acest acest scop a fost preotul Florin Parasca de la parohia clujeană Tăuți, care a pus la dispoziție, în mod gratuit, două locuri de veci în caz de nevoie. De unul dintre ele a avut nevoie doamna Maria Marcisenti, internată cu o boală incurabilă.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, având alături un sobor de preoți. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învățătură că: „se vede că pământul românesc primește și morții străini, nu doar viii”.

Toate cheltuielile funeraliilor au fost suportate de enoriașii parohiei, locul de veci a fost acordat gratuit de Consiliul parohial, iar masa de pomană a fost oferită de Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești-Tăuți, prin generozitatea Maicii starețe Stavrofora Teodora.

Ultimele articole

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 4 iunie 2023, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...

Hristos a trimis pe Duhul cel Sfânt peste apostoli

Hristos a trimis pe Duhul cel Sfânt peste apostoli

Penticostarul, Ediția a-V-a, București, 1936, p.304:4 "După scularea Ta cea din mormânt, Hristoase, și după înălțimea cerului, ai trimis, Îndurate, văzătorilor de Dumnezeu slava Ta, Duhul cel drept înnoindu-L în ucenici. Pentru aceasta ca o alăută muzicească tuturor...

4 iunie – (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

4 iunie – (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr

Sfinții Zotic, Atal, Camasie şi Filip Pomenirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel se face încă din vechime în ziua de 4 iunie a fiecărui an bisericesc. Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe...

10 ierarhi au participat la hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș

10 ierarhi au participat la hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș

În Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 23 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în sobor de ierarhi, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și...

Hramul Mănăstirii Salva, prăznuit în prezența Mitropolitului Andrei

Hramul Mănăstirii Salva, prăznuit în prezența Mitropolitului Andrei

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 21 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul...