Refugiată din Ucraina, înmormântată în Parohia Tăuți

de | mart. 31, 2022

La începutul conflictului din Ucraina, Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Andrei a transmis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului un mesaj prin care îi îndemna să fie solidari cu refugiații: „Este limpede că prin fapte se dovedește credința”, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte.

Urmând îndemnul Ierarhului, Centrul de îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca anunța că oferă cu dragoste pentru 10 refugiați ucraineni cazare în condiții deosebite, masă și asistență medicală de specialitate. Părintele Bogdan Chiorean directorul centrului, preciza că „primim pe oricine, dar mai ales persoanele cu diverse patologii, care necesită tratamente sub supraveghere specializată”.

Au început să sosească la Centrul de Îngrijiri Paleative refugiați care fugeau din calea războiului, dar care nu și-au putut abandona rudele bolnave. Câțiva dintre ei au trecut la cele veșnice, iar acestora trebuia să li se asigure și locul de veci.

Primul care a sărit în ajutor în acest acest scop a fost preotul Florin Parasca de la parohia clujeană Tăuți, care a pus la dispoziție, în mod gratuit, două locuri de veci în caz de nevoie. De unul dintre ele a avut nevoie doamna Maria Marcisenti, internată cu o boală incurabilă.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, având alături un sobor de preoți. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învățătură că: „se vede că pământul românesc primește și morții străini, nu doar viii”.

Toate cheltuielile funeraliilor au fost suportate de enoriașii parohiei, locul de veci a fost acordat gratuit de Consiliul parohial, iar masa de pomană a fost oferită de Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești-Tăuți, prin generozitatea Maicii starețe Stavrofora Teodora.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...