Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Refugiul în interior

de | ian. 27, 2020

Rubrica noastră „Călătorie în adâncurile sinelui” ne invită să ne privim pe noi înșine cu ochii lui Dumnezeu (de obicei o facem privindu-ne cu propriii ochi sau cu cei ai semenului). Ea este inspirată din gândirea psihanalitică occidentală (al cărei exponent de vârf este psihiatrul italian Giacomo Dacquino, ale cărui cărți ne călăuzesc tematic și metodologic), dar reașează paradigmele psihoterapeutice în context ortodox, pentru publicul românesc.

Drept urmare, constată că oamenii suferă pentru că trăiesc în afara propriului sine, metabolizând greșit evenimentele exterioare; antidotul la suferință este raportarea corectă la provocările vieții, prin „construcția” unei personalități duhovnicești, care convertește negativul în pozitiv și răul în bine. Pentru aceasta este nevoie însă de o sensibilitate aparte față de Transcendență, pe care doar Biserica o face accesibilă.

Rubrica are drept obiectiv consolidarea armoniei în familie, dobândirea unui echilibru interior suveran (de către fiecare om) și reconcilierea cu propriul trecut, toate încununate de dorința de a ajunge la o experiență a lui Dumnezeu iluminatoare, terapeutică și sfințitoare. Toate acestea, realizate cu o convingere de nezdruncinat: la fericire ajungem numai prin dragoste!

Călătorie în adâncurile sinelui
Călătorie în adâncurile sinelui
Refugiul în interior
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/tia/" target="_self">Arhim. Teofil Tia</a>

Arhim. Teofil Tia

Profesor universitar și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

Mai multe

Călătorie în adâncurile sinelui
Călătorie în adâncurile sinelui
Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată
Loading
/
  • Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată

    Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată

    Nov 16, 2020 • 10:08

  • Masculinul în epoca tradițională

    Masculinul în epoca tradițională

    Oct 7, 2019 • 12:35

  • Conformismul juvenil

    Conformismul juvenil

    Sep 2, 2019 • 10:31

  • Paradigme tipologice corective și identitatea de gen

    Paradigme tipologice corective și identitatea de gen

    Oct 14, 2019 • 12:08

  • Importanța tatălui pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului

    Importanța tatălui pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului

    Oct 21, 2019 • 12:31

  • Influența figurii paterne asupra vieții religioase a copilului

    Influența figurii paterne asupra vieții religioase a copilului

    Oct 28, 2019 • 10:34

  • Nefericirea în societatea viitorului

    Nefericirea în societatea viitorului

    Dec 16, 2019 • 8:09

  • Oxigenarea vieții cu dragoste

    Oxigenarea vieții cu dragoste

    Dec 23, 2019 • 10:28

  • Criza sentimentelor

    Criza sentimentelor

    Dec 30, 2019 • 11:06

  • Fizionomia dragostei mature

    Fizionomia dragostei mature

    Jan 12, 2020 • 11:40

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P6

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P6

Este duminica sărbătoare de odihnă a creștinilor? Ce se întâmplă cu sâmbăta, care a fost ziua de odihnă în Vechiul Testament? Dacă a fost în Vechiul Testament sărbătoarea de odihnă de ce nu mai este în Noul Testament (din moment ce a fost poruncită de Dumnezeu)? Ce ne...

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii V

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii V

Vorbim în această emisiune despre timpul sfințit în viața Bisericii. Existența noastră pe Pământ se desfășoară în timp; trăim un timp obișnuit, cotidian în care ne desfășurăm viața cu toate ale ei, dar trăim și un timp sfințit dacă suntem credincioși. Acesta este...

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ev. Luca 13, 10-17 Tămăduirea femeii gârbove „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis:...

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Pe data de 6 decembrie, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, un sfânt foarte iubit în popor. A trăit cu multă vrem în urmă, iar din viața lui s-au păstrat foarte puține informații, altele fiindu-i atribuite ulterior....