O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României

de | oct. 25, 2021 | Aniversări și comemorări, Personalitatea zilei

Se împlinesc astăzi, 25 octombrie 2021, o sută de ani de la nașterea celui din urmă rege al României, Majestatea Sa, Mihai I.

Născut la Peleş la  25 octombrie 1921, ca fiu al al prinţului Carol al II-lea şi al principesei Elena a Greciei şi decedat la data de 8 decembrie 2017, el rămâne o personalitate importantă a istoriei noastre.

De numele lui se leagă două domnii, ambele zbuciumate. Succesor al bunicului său Ferdinand, care decisese să pedepsească escapadele amoroase ale fiului Carol prin excluderea sa de la linia de succesiune, Mihai I va fi pentru prima dată rege între anii 1927 şi 1930. Dat fiind faptul că avea doar 6 ani, se va întruni atunci o regenţă, formată din principele Nicolae, unchiul său şi fratele tatălui, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie. În urma decesului celui din urmă, în 1929, locul săuva fi ocupat de un alt membru al aceleiaşi instituţii. Regina mamă va lipsi din episodul regenţei, preferând să se ocupe de chestiuni precum educarea fiului.

În 1930, întoarcerea inopinată în ţară a regelui Carol va duce la detronarea lui, acesta primind titlul, creat ad-hoc pentru dânsul, de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. Deceniul în care tatăl său va conduce va fi marcat de asemenea şi de exilul mamei, pe care tânărul suveran va avea dreptul să o viziteza la Florenţa, doar timp de câteva săptămâni pe an. În tot acest timp, tânărul principe va primi o educaţie aleasă, ce nu-l va pregăti însă pentru domnie.

1940 va reprezenta anul celei de-a doua domnii. După ce, în septembrie, regele Carol al II-lea i-a acordat puteri discreţionare lui Ion Antonescu, acesta îi va impune abdicarea, în favoarea fiului său. În acest context, Mihai I va deveni din nou rege, fiin uns, la 6 septembrie 1940, de către Patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală, după ce anterior depusese jurământul. Deşi era oficial rege, prerogativele sale erau foarte limitate, din pricina faptului că ţara se găsea la acel moment sub conducerea generalului. Oficial, suveranul era comandantul armatei şi avea dreptul de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „conducător”. Practic, această prerogativă masca transferarea drepturilor sale către general. Dacă iniţial, în 1940, faptul de a numi prim-ministrul nu a fost luat în seamă, în 1944, regele îl va folosi pentru a-l înlătura pe Antonescu şi a schimba direcţia. Decizie intens discutată şi încă criticată, ea este cea care, conform evaluărilor specialiştilor, va contribui la scurtarea, cu cel puţin câţiva ani, a războiului.

După 1944, regele va încerca o vreme, fără succes, să combată înstăpânirea comunismului pe meleaguri româneşti. Greva regală şi alte acţiuni similare, dau mărturie despre onestitatea lui. Lipsa sprijinului internaţional, din partea Marii Britanii sau a Statelor Unite, îl vor face însă pas cu pas să cedeze. Povestea va cunoaşte un final trist înspre finele anului 1947, când regele va fi constrâns să semneze decretul de abdicare şi să ia calea exilului.

După exil, va trăi o viaţă simplă, marcată de durerea despărţirii de ţara sa. Se va căsători cu prinţesa Ana de Burbon-Parma, cu care vor avea împreună 5 fete. După mai multe peregrinări, în cadrul cărora a încercat să pledeze pentru cauza ţării sale, izbindu-se mereu de ziduri, s-a stabilit în Elveţia, iniţial la Versoix, iar apoi la Lausanne.

Apoi, familia va locui vreme de 6 ani, până în 1956, în Marea Britanie, unde va avea o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie. Ulterior, fostul suveran va avea diferite locuri de muncă. Va fi pilot, apoi fondatorul unei companii de electronice şi mecanisme automate, sau va vinde avioane de ocazie.

După 1989,  îşi va dori să revină în ţară. Să revadă meleagurile dragi pe care le condusese cândva şi să-şi ostoaie dorul din suflet. Să se reculeagă în faţa mormintelor strămoşilor. Întors de la aeroport în 1990, va reveni doi ani mai târziu, când popularitatea de care se bucura va speria autorităţile şi va face să i se adauge o nouă interdicţie, vreme de 5 ani. Abia în 1997, i se va acorda din nou cetăţenia română, retrasă în 1948 de către comunişti, şi i se va permite să revină de câte ori va dori în România. Se va stinge din viaţă în anul 2017, după ce cu un an înainte se declarase îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.

Va lăsa în urmă o dinastie românească (căci, decisese să se rupă, de câţiva ani, de cea de Hohenzollern-Sinmaringen), o imagine de om îngândurat şi o amintire de neşters pentru istoria noastră.

Fapte și personaje ale istoriei
Fapte și personaje ale istoriei
O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României
O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Lectură personală I Corinteni 13

Lectură personală I Corinteni 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aș fi poliglot sau poet, dar dragoste nu am, aș perfoma într-o fanfară dezacordată. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş...

Max Wolf – pionierul astrofotografiei

Max Wolf – pionierul astrofotografiei

Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf a fost un astronom german, pionier în domeniul astrofotografiei. A descoperit peste 200 de asteroizi, a catalogat 1080 de stele și un crater pe lună îi poartă numele. Max Wolf s-a născut la data de 21 iunie 1863 în Heidelberg. ...

Aurel Baranga – medic, poet și dramaturg

Aurel Baranga – medic, poet și dramaturg

Aurel Baranga s-a născut la data de 20 iunie 1913 într-o familie evreiască din București. A absolvit Liceul Matei Barasab din București în anul 1931 și Facultate de Medicină în anul 1938. La început a practicat sporadic medicina. Apoi, din anul 1941 își deschide un...

Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României...

Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu a fost un tipograf român care s-a remarcat pentru pasiunea sa de a colecționa documente inedite bucovinene. Îi plăcea să adune și să comenteze scrieri literare provenite din zona sa de baștină. Datorită strădaniilor sale, istoricii de astăzi au o...

Stan Laurel – un om de o creativitate deosebită în materie de comedie

Stan Laurel – un om de o creativitate deosebită în materie de comedie

Actor și regizor american de origine britanică, devenit celebru îndeosebi prin filmele cu Stan și Bran. Astăzi vom vorbi despre Stan Laurel. S-a născut la data de 16 iunie 1890 în Anglia. Tatăl său a fost actor și acest lucru l-a motivat pe Stan să devină actor la...

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu s-a născut în Botoşani la  data de 15 ianuarie 1850, sau după alte surse  s-a născut în Ipotești la data de 20 decembrie 1849. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai părinților Gheorghe și Raluca Eminovici. Tatăl său era căminar și putea oferi copiilor...