O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României

Se împlinesc astăzi, 25 octombrie 2021, o sută de ani de la nașterea celui din urmă rege al României, Majestatea Sa, Mihai I.

Născut la Peleş la  25 octombrie 1921, ca fiu al al prinţului Carol al II-lea şi al principesei Elena a Greciei şi decedat la data de 8 decembrie 2017, el rămâne o personalitate importantă a istoriei noastre.

De numele lui se leagă două domnii, ambele zbuciumate. Succesor al bunicului său Ferdinand, care decisese să pedepsească escapadele amoroase ale fiului Carol prin excluderea sa de la linia de succesiune, Mihai I va fi pentru prima dată rege între anii 1927 şi 1930. Dat fiind faptul că avea doar 6 ani, se va întruni atunci o regenţă, formată din principele Nicolae, unchiul său şi fratele tatălui, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie. În urma decesului celui din urmă, în 1929, locul săuva fi ocupat de un alt membru al aceleiaşi instituţii. Regina mamă va lipsi din episodul regenţei, preferând să se ocupe de chestiuni precum educarea fiului.

În 1930, întoarcerea inopinată în ţară a regelui Carol va duce la detronarea lui, acesta primind titlul, creat ad-hoc pentru dânsul, de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. Deceniul în care tatăl său va conduce va fi marcat de asemenea şi de exilul mamei, pe care tânărul suveran va avea dreptul să o viziteza la Florenţa, doar timp de câteva săptămâni pe an. În tot acest timp, tânărul principe va primi o educaţie aleasă, ce nu-l va pregăti însă pentru domnie.

1940 va reprezenta anul celei de-a doua domnii. După ce, în septembrie, regele Carol al II-lea i-a acordat puteri discreţionare lui Ion Antonescu, acesta îi va impune abdicarea, în favoarea fiului său. În acest context, Mihai I va deveni din nou rege, fiin uns, la 6 septembrie 1940, de către Patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală, după ce anterior depusese jurământul. Deşi era oficial rege, prerogativele sale erau foarte limitate, din pricina faptului că ţara se găsea la acel moment sub conducerea generalului. Oficial, suveranul era comandantul armatei şi avea dreptul de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „conducător”. Practic, această prerogativă masca transferarea drepturilor sale către general. Dacă iniţial, în 1940, faptul de a numi prim-ministrul nu a fost luat în seamă, în 1944, regele îl va folosi pentru a-l înlătura pe Antonescu şi a schimba direcţia. Decizie intens discutată şi încă criticată, ea este cea care, conform evaluărilor specialiştilor, va contribui la scurtarea, cu cel puţin câţiva ani, a războiului.

După 1944, regele va încerca o vreme, fără succes, să combată înstăpânirea comunismului pe meleaguri româneşti. Greva regală şi alte acţiuni similare, dau mărturie despre onestitatea lui. Lipsa sprijinului internaţional, din partea Marii Britanii sau a Statelor Unite, îl vor face însă pas cu pas să cedeze. Povestea va cunoaşte un final trist înspre finele anului 1947, când regele va fi constrâns să semneze decretul de abdicare şi să ia calea exilului.

După exil, va trăi o viaţă simplă, marcată de durerea despărţirii de ţara sa. Se va căsători cu prinţesa Ana de Burbon-Parma, cu care vor avea împreună 5 fete. După mai multe peregrinări, în cadrul cărora a încercat să pledeze pentru cauza ţării sale, izbindu-se mereu de ziduri, s-a stabilit în Elveţia, iniţial la Versoix, iar apoi la Lausanne.

Apoi, familia va locui vreme de 6 ani, până în 1956, în Marea Britanie, unde va avea o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie. Ulterior, fostul suveran va avea diferite locuri de muncă. Va fi pilot, apoi fondatorul unei companii de electronice şi mecanisme automate, sau va vinde avioane de ocazie.

După 1989,  îşi va dori să revină în ţară. Să revadă meleagurile dragi pe care le condusese cândva şi să-şi ostoaie dorul din suflet. Să se reculeagă în faţa mormintelor strămoşilor. Întors de la aeroport în 1990, va reveni doi ani mai târziu, când popularitatea de care se bucura va speria autorităţile şi va face să i se adauge o nouă interdicţie, vreme de 5 ani. Abia în 1997, i se va acorda din nou cetăţenia română, retrasă în 1948 de către comunişti, şi i se va permite să revină de câte ori va dori în România. Se va stinge din viaţă în anul 2017, după ce cu un an înainte se declarase îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.

Va lăsa în urmă o dinastie românească (căci, decisese să se rupă, de câţiva ani, de cea de Hohenzollern-Sinmaringen), o imagine de om îngândurat şi o amintire de neşters pentru istoria noastră.

Fapte și personaje ale istoriei
Fapte și personaje ale istoriei
O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Ziua Mondială a Radioului, cel mai utilizat mijloc de comunicare

Ziua Mondială a Radioului, cel mai utilizat mijloc de comunicare

Ziua Mondială a Radioului este celebrată anual în data de 13 februarie. Sărbătoarea a fost instituită în 2011 de statele membre UNESCO şi adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 2012. Ziua mondială a radioului a fost proclamată în 3 noiembrie...

104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu

104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu

S-au împlinit vineri 104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu, fostul stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Părintele s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif. A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în...

Patriarhul Teoctist, 108 ani de la naștere

Patriarhul Teoctist, 108 ani de la naștere

S-au împlinit marţi 108 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Repere biografice Patriarhul Teoctist – Teodor Arăpașu – s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei...