[REPORTAJ]: O săptămână de când Paula BUD se roagă pentru noi din ceruri

de | mai 11, 2017

Lectorul universitar Paula Bud era omul extrem de generos, care nu știa să trăiasca pentru sine, ci doar pentru ceilalți, care știa să îi asculte pe toți și cu o discreție maximă să îi ajute, dacă se poate, fără să știe nimeni că ea, asemeni unui înger, intervenea și încerca să pună o vorbă bună, un gând bun, să întindă o mână de ajutor de cele mai multe ori studenților, pe care îi asculta cu toată atenția și pe care își dorea să îi vadă împliniți și așezați în viața personală și în carieră.
După patru ani de studiu în domeniul artistic, la Liceul „Nicolae Tonitza” din București, Paula Bud și-a îndreptat atenția spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, secția Arta Sacră. Așa i se hărăzea o cale prin care creativitatea și spiritul ei armonic urmau să fie puse în slujba lui Dumnezeu pentru a-I împlini lucrarea de desăvârșire a oamenilor. De la pictura pe șevalet, Paula a ajuns să picteze în sufletele oamenilor, cunostințe, bucurie, dragoste, libertate, ajutor. Îl propovăduia de fapt pe Dumnezeu prin sine însuși, prin ceea ce ea, purtată de Harul divin reușise să devină. Vă invit să ascultați în liniște, un reportaj despre profesorul, prietena, colega noastră, care va rămâne mereu între noi, Paula Paraschiva Bud:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...