[REPORTAJ] Pe urmele istoriei, la Morlaca

de | sept. 27, 2016 | Actualitatea religioasă

În data de 25 septembrie 2016, a avut loc un eveniment deosebit în viaţa comunităţii ortodoxe din Morlaca, protopopiatul Huedin. După sute de ani, pe locul unde a funcţionat mănăstirea ortodoxă, s-au ridicat din nou rugăciuni către Dumnezeu.

Prin strădania părintelui paroh Florin Şomlea şi a bunului credincios Dănuţ Paşcalău, s-au înălţat, pe locul fostei mănăstiri, un altar de vară şi o troiţă. Acestea au fost sfinţite, după săvârşirea slujbei Vecerniei şi a Parastasului în memoria egumenului Victor şi a obştii ce a vieţuit aici. Au luat parte la eveniment: pr. Lupuţan Dan – protopop de Huedin, pr. Şomlea Florin – preotul paroh, pr. Tudor Petrovici – Parohia Huedin II, pr. Mereu Florin – Parohia Rogojel, pr. Muntean Dan – Parohia Buteni, dl prof. Cristian Filip precum şi mulţime de  credincioşi din Morlaca şi din împrejurimi, care au urcat dealul abrupt pentru a ajunge la locul numit prin tradiţie Brazii mănăstirii. În discursurile susţinute după terminarea slujbelor  s-a accentuat faptul istoric că temelia poporului român este Ortodoxia.

IMGL7633

Satul Morlaca din comuna Poieni, este menţionat în numeroase lucrări etnografice ca un loc al păstrării tradiţiilor şi portului popular autentic românesc, dar puţini sunt cei care ştiu că aici a funcţionat o mănăstire, loc de rugăciune şi centru de iluminare culturală a românilor.

Având dovezi arheologice care datează din Neolitic, din perioada dacică sau romană[1], satul este atestat documentar abia în secolul al XV-lea, când în anul 1493 este menţionat voievodul Nicolae de Morlaca (Marothlaka)[2]. Faptul că satul nu apare menţionat mai repede în documente se datorează pe de-o parte hazardului, până în acest moment nefiind descoperit un document care să consemneze numele acestei localităţi, dar are şi o altă explicaţie, satul fiind locuit în totalitate de către o populaţie românească, acesta n-a intrat în atenţia autorităţilor maghiare, mai ales a celor ecleziastice catolice.

După cucerirea sistematică a Transilvaniei de către regalitatea maghiară, aceasta a desfăşurat o acţiune de întărire a stăpânirii sale prin introducerea formelor vestice de organizare politico-instituţionale (principatul, comitatul ş.a.), dar fără a obţine rezultatele preconizate. Românii şi-au menţinut vechile organizări specifice: cnezatele, districtele, voievodatele şi ţările. Astfel, în zona Huedinului, instituţia voievodală este atestată până târziu în anul 1666, când era menţionat Anton Bota voievod de Călata[3], iar voievodul Pui Petru de Morlaca intra în posesia unor sate care aparţinuseră domeniului cetăţii Bologa[4]. Acesta din urmă este menţionat şi în 1670, când conducea un cerc voievodal care cuprindea mai multe sate[5].

Explicaţia menţinerii instituţiei voievodale la Morlaca o găsim în faptul că în această zonă a comitatului Cluj, la fel ca şi în cazul altor comitate cu relief montan sau submontan, feudalizarea a fost mai lentă decât în zonele de câmpie, românii reuşind să-şi păstreze formele specifice de organizare. IMGL7669

Aici, la Morlaca, sus pe Măgură funcţiona o mănăstire ortodoxă în perioada secolelor XVI-XVIII[6]. Pe la 1731 conducerea mănăstirii o avea egumenul Victor, care notase pe un Triod tipărit în anul 1725, donat mănăstirii de către mai mulţi boieri, următoarele:

„Aceasta sfântă carte anume Triod au jeşniţa (?) cumpărat la sfânta mănăstire cinstiţii boieri: Pop Janoş căpitan, Dumitru Hodnojul Braşovan, Ioan Stoica Straja, Maşte Simion, Ioacim Codraş, Sanduci Dribolocea şi o au dat la s. mănăstire Morlachi pomană, ear cine sar tamplare să o lova (?) sau să o vinde au fura au opri pre triaba a lui acela să fie furisit blastamat procleat tricleat anafetma marinafta de la tatul şi dela fiul şi de la duhul s. şi de la 318 de oţi cari dela nikei şi să naibă parte sufletu lui cu drepţii ci cu Juda care au vândut pe Christos şi cu Arie hulitorul Dumnezeirei şi cu alţi greşiţi. Am scris Ieromonah Victor anul zidirii 7239 Dlui Hr. 1731.”[7].

Două decenii mai târziu, pe timpul conscripţiei din 1733 a episcopului greco-catolic Inochentie Micu, în Morlaca slujeau preotul unit Akim şi doi preoţi ortodocşi, ambii cu numele Vasile (Vaszily), exista un număr de 34 de familii, satul fiind locuit doar de către români (locum purus valachicum)[8]. Foarte probabil ca unul dintre cei doi preoţi ortodocşi să fi slujit la mănăstirea de pe Măgură.

După ce austriecii ocupaseră Transilvania în ultimele decenii la sfârşitul secolului al XVII-lea, pentru a-i putea controla pe români şi sub aspect religios, au propus unirea Bisericii ortodoxe din Transilvania cu Biserica catolică. Încrezându-se în promisiunile făcute, unii preoţi împreună cu enoriaşii lor, au acceptat trecerea la Biserica greco-catolică. Dar pentru că majoritatea românilor ortodocşi nu se lăsau convinşi, s-au luat măsuri mai drastice. Astfel, după jumătatea secolului al XVIII-lea, generalul imperial Buccow lăsând la o parte argumentele teologice ori naţionale, a trecut la dărâmarea cu ajutorul tunurilor a aproximativ 180 de mănăstiri şi schituri ortodoxe, considerate centre ale rezistenţei ortodoxiei. În acest context al prigoanei ortodocşilor, aflăm că la mănăstirea de la Morlaca pe la 1772-1774 nu mai existau călugări[9]. Ba mai mult, dintr-un protocol de vizitaţie canonică a episcopului unit Grigore Maior, aflăm că o parte din pometul mănăstirii fusese ocupat de către doi iobagi ai contelui Gheorghe Banffy[10].

Un deceniu mai târziu, într-un raport al protopopului de Turda, Teodor Meheşi, întocmit la 11 februarie 1783 şi trimis episcopului Ioan Bob, acesta pleda pe lângă ierarh pentru menţinerea mănăstirilor de la Morlaca, Petrindu de Sus, Berchiş şi Feleac, accentuând rolul lor de asigurare a asistenţei spirituale pentru credincioşi şi pe acela de instruire a tineretului. Despre mănăstirea de la Morlaca aflată sub jurisdicţia protopopului Daniel Ungur al Mărgăului, spunea că trebuie menţinută pentru şcoala care era întreţinută de către călugări[11]. Aşadar, de aici aflăm că probabil mănăstirea fusese repopulată, dar acum ţinea de protopopiatul greco-catolic al Mărgăului.

Dar din nefericire mănăstirea nu va mai funcţiona mult timp pe Măgură, condiţii în care pe la 1804 biserica din lemn a mănăstirii va fi vândută enoriaşilor din satul Poieni, care au aşezat-o în cimitirul satului, unde va rămâne până în 1892, când a fost demolată.

Iniţiativa părintelui paroh Florin Şomlea de a ridica o troiţă şi un altar de vară pe locul vechii mănăstiri este lăudabilă, acea locaţie redevenind astfel un loc de rugăciune şi reculegere pentru enoriaşii satului Morlaca

 

[1] Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, Cluj-Napoca, 1992, p. 285.

[2] V. Lechinţan, Călăţele, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Cluj-Napoca, 2006, p. 16; C. Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti, vol. I, 1967, p. 408.

[3] V. Lechinţan, op. cit., p. 20.

[4] D. Prodan, Iobăgia în Transilvania până în secolul al XVI-lea, vol. I, Bucureşti, 1968, p. 27, 369.

[5] Ibidem, p. 28.

[6] N.Şteiu, Morlaca. Satul de la poala Măgurii, Cluj-Napoca, 2009, p.76; M. Păcurariu, Istoria bisericii creştine ortodoxe, Bucureşti, 1981.

[7] E. Dăianu, Din bătrâni (Mănăstirea Morlacii), în Răvaşul, anul VIII, Cluj, 1910, decembrie, p. 385.

[8] Nicolau Togan, Statistica românilor din Transilvania la 1733. În: Transilvania, nr. IX-X, Sibiu, noiembrie-decembrie 1898, anul XXIX, p. 194.

[9] E. Dăianu, op cit.; Z. Pâcuşanu, Vechile mănăstiri româneşti din Ardeal, în Cultura creştină, anul VIII, aprilie 1919, nr. 7-8, Blaj, p. 161; A. Potra, Organizarea şi evoluţia şcolilor româneşti din zona Huedin până în 1867, în Glasul, anul VI, serie nouă nr. 3-4 (78/79), martie – aprilie 2003, p. 19-20.

[10] Z. Pâcuşanu, op cit, loc. cit.

[11] Daniel Dumitran, Un timp al reformelor. Biserica Greco-Catolică din Transilvania sub conducerea episcopului Ioan Bob (1782-1830), Cluj-Napoca, 2007, p. 81.

 

Autori: Prof. Cristian-Claudiu Filip şi Pr. Lupuţan Dan

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești,...