REPORTAJ: Tinerețea s-a întâlnit cu rugăciunea la Mănăstirea Rebra Parva

de | sept. 3, 2016

În tinda Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona Năsăudului, o veche vatră monahală reconstruită în urmă cu peste 20 de ani, entuziasmul tinereții s-a întâlnit cu pacea rugăciunii. Aici, în liniștea pădurilor dintre localitățile Rebra și Parva, departe de mediul online, zeci de tineri ortodocși din țară au descoperit adevărata frumusețe a prieteniei.

24 de voluntari din toate zonele țării au venit la final de august în tabăra națională Tradiție și Noutate de la mănăstirea Rebra-Parva cu inima deschisă și cu dorința de a învăța cum să-i aducă și pe alți tineri de vârsta lor la Hristos. Acest eveniment, în premieră la nivel național, a fost inițiat de Patriarhia Romană DSC_0141și organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.  Radiind de bucuria specifică tinereții lor, așa i-a găsit părintele stareț Chiril Zăgran la începutul taberei. Pe parcursul celor 7 zile de activități, tinerii au avut șansa să-și reamintească de copilărie, redescoperind frumusețea jocului. Alături de Radu Copil inspectorul de tineret al Arhiepiscopiei Clujului, Bogdan Dincă și Oana Băilă din partea ASCOR Cluj, au învățat și care sunt abilitățile și darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu.

Participanții la tabără s-au integrat foarte usor în viața acestei mănăstiri. Cu bucurie au luat parte la slujbele oficiate aici, chiar și la miezonoptică, uitând de oboseala din timpul zilei. Aici, în liniștea dintre dealuri, unde singurul zgomot ce-l auzi este ciripitul păsărilor sau sunetul clopotelor, care te cheamă la rugăciune, glasul lui Dumnezeu este perceput mai clar decât în lume. Bucuria cu care au fost primiți aici la Mănăstirea Rebra Parva, sfaturile părintelui stareț Chiril Zăgrean, frumusețea DSC_0165slujebelor și prietenia ce s-a legat între ei, i-a făcut pe tineri să afle în inima Năsăudului o lume mai bună, ca o pregustare a bucuriei din veșnicie. La dorința lor de a schimba lumea și de a face cunoscută frumusețea trăirii în Hristos și altor tineri de vârsta lor a contribuit și întâlnirea cu ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ce sădește tânărul în sufletul lui în perioada tinereții se va vedea mai târziu la maturitate. Pentru a crește frumos generațiile de mâine, o mare responsabilitate o au nu doar părinții și dascăli, ci și slujitorii altarelor, care împreună cu astfel de tineri cuminți și curați pot schimba lumea din jur.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat luni, 17 aprilie 2017, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Protopopiatul...

Denia Prohodului Domnului, la Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Cluj-Napoca

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare, are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Conform Sinaxarului, în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele și...

Denia Prohodului Domnului la Parohia Hereclean

Denia Prohodului Domnului la Parohia Hereclean

Vineri, 14 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Hereclean, alături de Preacucernicul Părinte paroh Andrei Urs și în prezența unui număr mare de...