Resfințirea Bisericii din Bichigiu, satul natal al Sfântului Atanasie Todoran

de | iun. 9, 2020

În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Bichigiu (județul Bistrița-Năsăud), satul natal al Sfântului Atanasie Todoran. După obiceiul strămoșesc de întâmpinare al ierarhului, Mitropolitul Andrei a fost primit, la intrarea în sat, de cinci călăreți, îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Cu acest prilej, chiriarhul a resfințit Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”, care, în ultimii ani, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, în fața lăcașului de cult, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, preotul paroh Gavrilă Tudor Zinveliu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, afirmând că „Duhul Sfânt, pogorându-se peste lume, revarsă nenumărate daruri”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a sute de credincioși și a oficialităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Gavrilă Zinveliu, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Primarul comunei Telciu, Sever Mureșan, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, prim-epitropul parohiei, Vasile Cihărean, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar şeful Ocolului Silvic Telciu, Luca Pupeză, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

 

Lăcașul de cult din Bichigiu a fost construit între anii 1948-1950. A fost sfințit de vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Colan, la data de 10 septembrie 1950.

În fața bisericii este ridicat un monument închinat Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu. Acesta a fost sfințit la data de 10 mai 2008, de Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș și Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, în ajunul Proclamării solemne a canonizării celor patru sfinți.

Mai multe fotografii AICI 

În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 9 iunie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA