Resfințirea Bisericii din Bidiu și sfințirea Altarului de vară

de | oct. 10, 2021

În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 10 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Bidiu, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei  a sfințit Altarul de vară, construit în curtea bisericii, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, starețul Mănăstirii Nușeni, arhimandritul Paisie Iloaie, preotul Vasile Beni, fiu al satului (Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Coroana, Bistrița), preotul paroh Gheorghe Daniel Călăuz și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Domnul Iisus Hristos este Domnul vieții”.

 

În cadrul slujbei, Mitropolitul Andrei s-a rugat pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în perioada 1998-2019, care a trecut la Domnul vineri, 8 octombrie, la vârsta de 72 de ani.

De asemenea, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Dan. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Borleasa, din Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Gheorghe Daniel Călăuz, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Binefăcătorul Grigore Beni a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, Florin Trifan a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar Axîna Măgherușan, Simion Rus și Gheorghe Pop au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului Parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

 

Scurt istoric

Localitatea Bidiu este atestată documentar în anul 1305, fiind filie a Parohiei Enciu.

Prima biserică din localitate, construită din lemn, despre care vorbesc izvoarele istorice, a existat în partea satului numită „Pădurice”, încă din secolul al XVII-lea. În anul 1898 s-a construit o nouă biserică, de asemenea, din lemn.

Actuala biserică, de zid, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată în perioada 1967-1974, fiind sfințită la data de 11 mai 1975, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Începând cu anul 2015, lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare, iar în curtea acestuia a fost ridicat un Altar de vară.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Năsăud

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia...

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

în cadrul proiectului de tineret ”Zile de poveste”, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, vă invită la un training despre ”Organizarea unei zile de activități pentru copii...

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a...