Resfințirea bisericii din Leșmir

de | oct. 18, 2015

Credincioșii din localitatea Leșmir, filie a Parohiei Porți, au avut bucuria de a-l avea duminică, 18 octombrie 2015, în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de înnoire a locașului de cult ce are ca hram Înălțarea Sfintei Cruci. După sfințirea bisericii de Resfintirea bisericii din Lesmir 2către Preasfinția Sa, a fost săvârșită Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în vecinătatea locașului de cult. Alături de Preasfințitul Părinte Petroniu au slujit Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei, Preacucernicul Părinte paroh Călin Petre, Preacucernicul Părinte Ioan Iacob de la Parohia Marca, Preacucernicul Părinte Adrian Medeșan, de la Parohia Cosniciu de Jos și Preacucernicul Părinte Nicolae Muntean de la Parohia Cutca, județul Cluj.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o hirotonie. Astfel, părintele diacon Cristian-Ionuț Șandor a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău.

Resfintirea bisericii din Lesmir 7La finalul Sfintei Liturghii, după citirea Hrisovului, au fost oferite de către Preasfințitul Părinte Petroniu mai multe diplome de apreciere.

Satul Leșmir a fost atestat documentar pentru prima dată la anul 1213. În satul Șumal se păstrează un Penticostar tipărit la 1768, pe una din pagini consemnându-se faptul că acesta a fost donat de către Ion Ilie Ardelean din Leșmir, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. De asemenea, pe un Liturghier tipărit la 1807, se semna în 1825 preotul Teodor Bruckental care era paroh la Porți, Ip și Leșmir.

Biserica actuală a satului a fost ridicată între 1936-1938 fiind clădită din pământ bătut. Clopotul cel mare al bisericii a fost adus de la o clopotniță din mijlocul satului aflată în paragină, acesta provenind probabil de la o biserică mai veche.

Locașul de cult a fost târnosit abia în anul 1978, după ce au fost executate mai multe lucrări de reînnoire.

Începând cu anul 2003, sub coordonarea actualului preot al satului, Preacucernicul Părinte Călin Petre, este refăcută în întregime pictura, este înlocuit iconostasul și se execută alte lucrări de înnoire. Lucrările efectuate atunci au fost binecuvântate de către Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, la 2 octombrie 2005.

Începând cu anul 2010 se intervine din nou asupra locașului de cult înlocuindu-se ușa și geamurile, fiind refăcut totodată în întregime acoperișul și turnul bisericii. Au fost făcute de asemenea gardurile și a fost amenajată curtea locașului de cult. Toate aceste lucrări au fost posibile prin dărnicia celor 14 familii de credincioși ortodocși care își duc traiul aici și a altor binefăcători.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Luni, 9 mai 2016, a fost sărbătorită la Cluj, dar și la Bistrița Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Manifestările organizate cu acest prilej au debutat în Piaţa Avram...

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 8 mai 2016, slujba de târnosire a noii biserici din oraşul Ulmeni, al doilea oraş ca mărime din Protopopiatul Chioarului. Din soborul de 26 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. dr. Vasile Augustin, vicar...

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

În Duminica a doua după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș. Cu prilejul sărbătoririi hramului locașului de...

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Se împlinescastăzi 7 ani, de când în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Municipiul Zalău. Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei a fost pus de la început sub ocrotirea...