Duminică, 23 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult.

După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhialal Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, intendentul Episcopiei Sălajului.

La finalul Dumnezeștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Emil-Traian Nechita, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție.

Localitatea Sălățig a fost atestată documentar, pentru prima dată, în secolul al XIV-lea, mai exact în anul 1329. Potrivit tradiției locale, pe vremuri, în apropierea locului unde astăzi se află lacul de acumulare de pe valea Şandrei exista un sat, cu numele Şandra. Fiind atacaţi de tătari, localnicii s-au refugiat în pădurile din apropiere, despărţindu-se în două tabere. Ca urmare a acestui fapt, fiind nevoiţi să vieţuiască în pădure, fiecare dintre cele două grupuri de fugari au format câte o nouă localitate, respectiv Sălăţig și Mineu.

Actuala biserică a satului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a luat ființă începând cu anul 1949, când a fost sfințită piatra de temelie, lucrările extinzându-se pe parcursul mai multor ani, datorită numărului mic de credincioși din această localitate.

După venirea vrednicului preot Emil-Traian Nechita în acestsat, respectiv în anul 2011, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, s-au realizat următoarele lucrări:în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica tempera, iconostasul a fost restaurat și împodobit cu icoane noi, s-au montat geamurile, ușile de acces, candelabrele și aplicele, pardoseala a fost vopsită și acoperită cu mochetă, băncile au fost recondiționate și vopsite, în pronaosul bisericii a fost amenajată o cameră pentru spovedanie, pridvorul lăcașului de cult a fost placat cu gresie, iar stâlpii de susținere ai acestuia au fost îmbrăcați în faianță. În exterior, soclul bisericii a fost recondiționat și vopsit cu vopsea lavabilă, terasa de la intrarea în lăcașul de cult a fost pavată cu piatră decorativă, s-a vopsit gardul de împrejmuire al bisericii și au fost amenajate două clădiri anexe. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.