Resfințirea Bisericii din Mureșenii de Câmpie, jud. Cluj

de | aug. 31, 2019 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 31 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Mureșenii de Câmpie, județul Cluj, după 41 de ani de la ultima prezență arhierească în această comunitate.

Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a resfințit Biserica Filiei Mureșenii de Câmpie a Parohiei Sava din Protopopiatul Cluj I, după ce în ultimii ani lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare atât la interior, cât și la exterior.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură. Au slujit alături de ierarh: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Niță Cira, precum și alți preoți invitați.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele Niță Cira, cu dreptul de a purta brâul roșu. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

Lăcașul de cult din Mureșenii de Câmpie a fost construit între anii 1936-1938, iar în anul 1978 a fost împodobit cu pictură, fiind sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

 

Ultimele articole

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...