Resfințirea Bisericii din Mureșenii de Câmpie, jud. Cluj

de | aug. 31, 2019

Sâmbătă, 31 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Mureșenii de Câmpie, județul Cluj, după 41 de ani de la ultima prezență arhierească în această comunitate.

Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a resfințit Biserica Filiei Mureșenii de Câmpie a Parohiei Sava din Protopopiatul Cluj I, după ce în ultimii ani lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare atât la interior, cât și la exterior.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură. Au slujit alături de ierarh: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Niță Cira, precum și alți preoți invitați.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele Niță Cira, cu dreptul de a purta brâul roșu. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

Lăcașul de cult din Mureșenii de Câmpie a fost construit între anii 1936-1938, iar în anul 1978 a fost împodobit cu pictură, fiind sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

Peste 10 mii de pelerini, în rugăciune la Mănăstirea Nicula

    Peste 10 mii de pelerini se află deja în curtea Mănăstirii Nicula, conform estimărilor forțelor de ordine și ale organizatorilor. Grupuri de pelerini însă continuă să intre pe poarta așezământului monahal, să se oprească în fața bisericuței de lemn și să...

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea, post de radio aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, păstrând tradiția cu care și-a obișnuit ascultătorii, transmite și în acest an, începând cu data de 14 august ora 18:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...