Resfințirea Bisericii din Mureșenii de Câmpie, jud. Cluj

de | aug. 31, 2019

Sâmbătă, 31 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Mureșenii de Câmpie, județul Cluj, după 41 de ani de la ultima prezență arhierească în această comunitate.

Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a resfințit Biserica Filiei Mureșenii de Câmpie a Parohiei Sava din Protopopiatul Cluj I, după ce în ultimii ani lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare atât la interior, cât și la exterior.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură. Au slujit alături de ierarh: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Niță Cira, precum și alți preoți invitați.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele Niță Cira, cu dreptul de a purta brâul roșu. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

Lăcașul de cult din Mureșenii de Câmpie a fost construit între anii 1936-1938, iar în anul 1978 a fost împodobit cu pictură, fiind sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea – Mănăstirea Nicula

Radio Renașterea, post de radio aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, păstrând tradiția cu care și-a obișnuit ascultătorii, transmite și în acest an, începând cu data de 14 august ora 18:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Am venit, Măicuță, să te mai vedem…

Am venit, Măicuță, să te mai vedem…

Mănăstirea clujeană Nicula și-a deschis și-n acest an porțile pentru zecile de mii de pelerini ce vin cu bucurie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, dar și să participe în aceste zile la hramul...

Rugăciune pentru Regina Ana

Rugăciune pentru Regina Ana

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a rugat pentru Regina Ana, sâmbătă, 13 august 2016, la Palatul Regal, unde Majestatea Sa a fost depusă în ultimele zile. La slujba Trisaghionului, alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-au aflat şi...

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește în data de 15 august, 18 ani de arhierie. În vara anului 1998, Arhim. Vasile Flueraș, în urma propunerii vrednicului de pomenire Mitropolit...