Resfințirea bisericii din Parohia Chendrea, Episcopia Sălajului

de | oct. 30, 2016

În duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Chendrea, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Dan-Marian Uță, în semn de apreciere a eforturilor depuse de acesta la înfrumusețarea locașului de cult. De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor persoanelor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.
Satul Chendrea este așezat în partea de sud-est a județului Sălaj, de-a lungul văii Almaș, pe o lungime de aproximativ 2 km.
Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1350, când satul apare sub numele de Kendurmezeu.


În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că până în data de 20 iunie 1957, în Chendrea a existat o biserică de lemn, care a fost demolată cu aprobarea conducerii Raionului Jibou. În acest context, în ziua de 10 octombrie 1958, s-a aprobat un proiect cu nr. 387/3427, care conținea autorizația de construcție pentru o nouă biserică în Chendrea. Astfel, între anii 1958-1964 s-a zidit biserica în stil bizantin, sub formă de cruce și s-a construit acoperișul.
Începând cu anul 2007, Preacucernicul Părinte Dan-Marian Uță a fost numit preot al Parohiei Chendrea, sub păstorirea Precucerniciei sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea locașului de cult. Astfel, în interior, biserica a fost tencuită și pictată în tehnica frescă, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, s-a refăcut integral instalația electrică, s-au montat candelabrele și aplicele, au fost instalate sistemele de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare și s-a confecționat iconostasul din lemn de tei și mobilierul bisericesc. În exterior, fundația locașului de cult a fost consolidată, pereții au fost revopsiți cu vopsea lavabilă, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar, aleea de acces a fost placată cu dale din beton, s-au construit gardul și poarta de acces și a fost amenajat un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Geaca, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 19 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (a Imnului Acatist), înconjurat de un sobor...