Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În continuare Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat se un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat diplome de apreciere persoanelor care s-au evidențiat în mod special pe parcursul efectuării lucrărilor efectuate la locașul de cult.
Lucrările de consolidare și reînnoire a locașului de cult au început o dată cu venirea ca păstor al credincioșilor Parohiei Sălăjeni a părintelui Florin Hosu. Astfel, prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, între anii 2010-2015 au fost realizate următoarele lucrări: în interiorul locaşului de cult a fost montat un sistem de încălzire și un sistem de sonorizare, a fost confecționat mobilierul bisericesc sculptat în lemn de tei pentru Sfântul Altar precum și tronul arhieresc, băncile au fost tapițate și au fost montate policandrul și aplicele pentru iluminatul interior. În exterior, au fost făcute lucrări de consolidare izolându-se fundația și efectuându-se lucrări de drenaj și captare a apei, pereții au fost legați și zugrăviți cu vopsea lavabilă, acoperişul bisericii a fost recondiționat şi vopsit și au fost turnate aleile împrejmuitoare. De asemenea, locașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Situată la 20 de kilometri de Municipiul Zalău, localitatea Sălăjeni a fost atestată documentar pentru prima dată la anul 1430. În satul vecin Sighetul Silvaniei se păstrează o biserică de lemn ce datează de la anul 1632 și care, potrivit tradiției, ar proveni din satul Sălăjeni.
În curtea locașului de cult se află un cimitir al eroilor în care își găsesc odihna 25 de soldați români care au căzut pentru patrie în timpul celui de-al doilea Război Mondial.