Resfințirea bisericii ortodoxe din satul Sântejude

de | iun. 4, 2016

Sătenii din comuna Țaga au participat sâmbătă, 4 iunie 2016, la resfințirea bisericii ortodoxe din satul Sântejude. Slujba a fost oficiată de la ora 9:00 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi. După binecuvântarea lucrărilor realizate la biserică a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile la slujbă au fost date de membrii Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Gherla și din Țaga, ce fac parte din corala „Sfânta Ecaterina”, dirijată de doamna preoteasă Adriana Baciu de la parohia Geaca.

Părintele protopop de Gherla, Paul Isip a declarat pentru radio Renașterea că pentru frumoasa lucrare pastoral-misionară realizată în această comunitate preotul paroh din Sântejude, Paul Runcan a fost ridicat de ÎPS Andrei la rangul de iconom stavrofor, iar cei ce l-au sprijinit în restaurarea bisericii au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire. Celui mai implicat în proiectul de reabilitare a locașului de cult, constructorul Marius Petrina i s-a oferit Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”.

Acum doi ani un astfel de eveniment a fost consemnat şi în satul vecin Sîntejude Vale, unde tot prin grija creştinilor şi a edililor comunei a fost resfinţită biserica, după lucrările de renovare a lăcaşului de cult.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Răscruci, județul Cluj,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Sâmbătă, 2 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din comuna Tureni, județul Cluj. Cu acest prilej, în biserica...

PS Benedict Bistrițeanul, la Hramul Mănăstirii de la Cormaia

PS Benedict Bistrițeanul, la Hramul Mănăstirii de la Cormaia

În ziua praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, marți, 29 august 2023, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a liturghisit și a predicat la Mânăstirea Cormaia, cu prilejul hramului bisericii de zid a așezământului monahal. Slujbele dedicate hramului au...