Resfințirea bisericii parohiei Moișeni, Protopopiatul Oaș

de | iul. 27, 2020

În Duminica a VII-a după Rusalii, 26 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfințit biserica parohiei Moișeni, comuna Certeze, Protopopiatul Oaș. Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil”, ridicat în 1850, a fost restaurat în ultimii ani, sub îndrumarea preotului paroh Gavrilă Botiș, cu sprijinul credincioșilor. Cu această ocazie, biserica a primit un al doilea hram: „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

După Slujba de resfințire, pe un altar special amenajat pentru acest eveniment, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, a vorbit despre „lecția de credință, vedere și mărturisire” pe care ne-o dau cei doi orbi din Evanghelie și omul cu duh mut.

„Ei știau că Mântuitorul poate vindeca boli incurabile, pe care medicii lor nu le puteau trata. Căci medicina tratează auzul, dar nu auzirea; văzul, dar nu vederea. Mântuitorul nu a vindecat doar bolile pe care le puteau vindeca medicii. El a făcut mai mult decât atât: a făcut minuni. Și a dat această putere Bisericii Sale. Ce face Biserica azi? Vindecă, în complementaritate, bolile pe care nu le pot vindeca medicii. Biserica face minuni. Biserica are putere să vindece boli. Prin rugăciuni, prin post, prin dezlegările preoților, prin Taina Sfântului Maslu, prin toate Sfintele Taine și slujbe”, a arătat Preasfinția Sa.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Iustin a acordat părintelui paroh Gavrilă Botiș Ordinul „Preot Nicolae Gherman”. De asemenea, Medaliile „Justinian Arhiepiscopul” și „Preot Nicolae Gherman”, dar și diplome de vrednicie le-au fost înmânate mai multor binefăcători ai bisericii.

Totodată, primarului comunei Certeze, Petru Ciocan, i-a fost conferit Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”. Din partea preotului paroh și a credincioșilor, Preasfinția Sa a primit în dar o icoană bizantină a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Centenarul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal

Centenarul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal

Joi, 20 iulie 2023, ziua de prăznuire a Sfântului şi slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureşul Voievodal şi-a serbat centenarul şi hramul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a...

Hramul bisericii Poliţiei de Frontieră

Hramul bisericii Poliţiei de Frontieră

Duminică, 2 iulie 2023, când Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în Sighetu Marmaţiei, în mijlocul credincioşilor de la biserica Inspectoratului...

Trei decenii de la reînvierea Mănăstirii Bârsana

Trei decenii de la reînvierea Mănăstirii Bârsana

Vineri, 30 iunie 2023, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, care este hramul celei mai cunoscute mănăstiri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la reînvierea acestei minuni arhitecturale şi...