Resfințirea Bisericii „Sfântul Ioan Teologul” din Lunca Ilvei

de | nov. 26, 2023

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 26 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale, cu hramul „Sfântul Ioan Teologul”, edificată între anii 1906-1910. Înfrumusețat și restaurat în ultimii cinci ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, duhovnicul Mănăstirii Ilva Mare – protos. Daniil Ureche, preotul paroh Victor-Alexandru Brici, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la pilda dregătorului bogat, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Preocuparea esențială pentru omul normal”, în cadrul căruia a explicat că pentru a moșteni Împărăția Cerurilor sunt două căi: păzirea celor 10 porunci și a sfaturilor evanghelice: fecioria, ascultarea și sărăcia, cea din urmă fiind o cale specială, calea monahismului.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Cătălin-Valerian Prunean, pe seama Parohiei Vâlcelele, Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Anghelos” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Diana Tănase și Marius Palage au interpretat mai multe colinde.

La finalul Liturghiei, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba parastasului pentru fostul paroh, pr. Vasile Ciherean, precum și pentru toți preoții și ctitorii bisericii, adormiți întru Domnul.

Apoi, preotul paroh Victor-Alexandru Brici a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la reabilitarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfântul Ioan Teologul, ocrotitorul parohiei.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Mitropolitul Andrei i-a acordat parohului Victor-Alexandru Brici „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar preotului pensionar Alexandru Brici i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Primarului comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, Consiliul și Comitetul parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La eveniment au luat parte autorități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

 

Scurt istoric

Parohia Lunca Ilvei a fost înfiinţată ca parohie de sine stătătoare în anul 1923, desprinzându-se din Parohia Ilva Mare.

Biserica „Sfântul Ioan Teologul” din această localitate a fost edificată între anii 1906-1910, în stil neobizantin, după planurile arhitectului Rudolf Adleff din Bistriţa, iconostasul fiind construit de maestrul Iosif Vogell din Sighişoara şi pictat de Octavian Smigelschi din Sibiu. Biserica a fost sfinţită abia în anul 1934. În proximitatea lăcașului de cult, la baza colinei, în anul 1936 a fost ridicată o troiţă, de către ofiţerii de la Detaşamentul Militar CFR, în memoria eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale.

De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată și înfrumusețată de mai multe ori. Prin strădania părintelui Vasile Ciherean, o poartă monumentală din lemn a fost aşezată în grădina bisericii, iar în 2004, după un amplu proces de renovare și ca urmare a finalizării lucrărilor de pictură realizate de prof. Viorel Nimigeanu, biserica a fost resfinţită de Arhiepisopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În perioada 2019-2023, actualul paroh, preotul Victor-Alexandru Brici, bucurându-se de sprijinul comunităţii, precum şi de implicarea Consiliului Parohial şi a altor credincioşi apropiaţi, a demarat ample lucrări de renovare și modernizare. Acestea au constat în refacerea pereţilor exteriori, schimbarea uşilor şi a ferestrelor, a acoperişului cu unul din cupru, înlocuirea pardoselii cu una din granit, un nou mobilier bisericesc şi rezidirea Sfintei Mese. Întreaga lucrare a beneficiat de sprijinul autorităţilor locale și judeţene, secondate de ajutor material şi spiritual din partea fiilor satului și a altor binefăcători.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 26 noiembrie 2023, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...