Responsabilitatea clericilor, dezbătută în ședința Protopopiatului Cluj II

de | aug. 9, 2016 | Actualitatea religioasă

Responsabilitatea pe care o implică taina preoției a fost tema abordata astăzi, în cadrul ședinței administrative lunară a preoților din Protopopiatul Cluj II.

Invitat pentru a le vorbi preoților a fost părintele Irineu de la Mănăstirea Ponor, din județul Alba. Totodată, în cadrul întâlnirii, a fost prezentat volumul de poezie „Cinematograful singurătății”, al preotului Eugen Barz, de la parohia ortodoxă Parla, din Madrid. Alături de autor, poeziile au fost prezentate de directorul Radio Renașterea, Paul Siladi și de Andrea Hedeș, din partea Editurii Neuma. La final pr. Gheorghe Braica, protopopul de Cluj II, a prezentat câteva aspecte administrative privind activitatea din ultima perioadă.

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Cluj II a avut loc la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești.

Ultimele articole

Eroii neamului

Eroii neamului

La sărbătoarea „Înălţării Domnului” sunt cinstiţi Eroii Neamului. Această hotărâre a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1999. De fapt, se reactualizează un obicei mai vechi stipulat în Tratatul de la Versailles şi într-un Decret-lege din 1920 al...

Slujire arhierească și sfințirea Monumentului Eroilor din Sebiș

Slujire arhierească și sfințirea Monumentului Eroilor din Sebiș

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 19 februarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a în mijlocul credincioșilor din Parohia...