”REVEDERE” – 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

de | ian. 11, 2017

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca, organizează vineri, 13 ianuarie 2017, evenimentul educativ intitulat „REVEDERE” – 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Manifestarea, care va avea loc de la ora 13:00 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în sala de evenimente Reduta, dorește să marcheze într-un mod deosebit Ziua Culturii Naţionale și împlinirea, pe 15 ianuarie, a 167 de ani la nașterea marelui poet român. Astfel, vor avea loc evocări, recitaluri de poezie și de muzică populară și cultă.
Invitată specială este doamna Irina Petraș, președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, care va evoca personalitatea poetului Mihai Eminescu. De asemenea, un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, coordonați de profesoara Nicoleta Popa, vor recita versuri din lirica eminesciană.
Momentele muzicale deosebite care vor încânta publicul spectator vor fi susținute de mezzosoprana Lavinia Bocu, solista profesionistă de muzică populară Mariana Morcan și Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș. Manifestarea este deschisă publicului larg, iar intrarea e liberă!

Evenimentul, primul din anul 2017 derulat de instituție, face parte din cadrul unui proiect educativ, inițiat în urmă cu trei ani de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, care are ca scop transmiterea către tânăra generație a adevăratelor valori ale patrimoniului cultural imaterial. Astfel, în cadrul unor spectacole oferite în parteneriat cu școlile din oraș și din județ, este prezentată orchestra populară cu descrierea instrumentelor componente, exemplificări prin reperoriu adecvat pentru fiecare instrument în parte, suite de melodii din repertoriul unor interpreți de renume din folclorul românesc, dar și rapsozi și interpeți de muzică populară.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a...

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei....

Liturghie arhierească, în  parohia  sălăjeană Dragu

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Dragu

Duminică, 14 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dragu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului....

Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită astăzi, 14 mai. Printr-o rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei. În țara noastră această zi este...

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară au debutat astăzi, 11 mai 2017,  în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul acestor conferinţe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor...