”REVEDERE” – 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

de | ian. 11, 2017 | Actualitatea religioasă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca, organizează vineri, 13 ianuarie 2017, evenimentul educativ intitulat „REVEDERE” – 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Manifestarea, care va avea loc de la ora 13:00 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în sala de evenimente Reduta, dorește să marcheze într-un mod deosebit Ziua Culturii Naţionale și împlinirea, pe 15 ianuarie, a 167 de ani la nașterea marelui poet român. Astfel, vor avea loc evocări, recitaluri de poezie și de muzică populară și cultă.
Invitată specială este doamna Irina Petraș, președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, care va evoca personalitatea poetului Mihai Eminescu. De asemenea, un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, coordonați de profesoara Nicoleta Popa, vor recita versuri din lirica eminesciană.
Momentele muzicale deosebite care vor încânta publicul spectator vor fi susținute de mezzosoprana Lavinia Bocu, solista profesionistă de muzică populară Mariana Morcan și Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș. Manifestarea este deschisă publicului larg, iar intrarea e liberă!

Evenimentul, primul din anul 2017 derulat de instituție, face parte din cadrul unui proiect educativ, inițiat în urmă cu trei ani de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, care are ca scop transmiterea către tânăra generație a adevăratelor valori ale patrimoniului cultural imaterial. Astfel, în cadrul unor spectacole oferite în parteneriat cu școlile din oraș și din județ, este prezentată orchestra populară cu descrierea instrumentelor componente, exemplificări prin reperoriu adecvat pentru fiecare instrument în parte, suite de melodii din repertoriul unor interpreți de renume din folclorul românesc, dar și rapsozi și interpeți de muzică populară.

Ultimele articole

Mircea-Gheorghe Abrudan | Lecturi din istoriografia bisericească

Mircea-Gheorghe Abrudan | Lecturi din istoriografia bisericească

Lecturi din istoriografia bisericească În memoria profesorului Nicolae Bocșan (1947-2016) și a părintelui academician Mircea Păcurariu (1932-2021)   Mircea-Gheorghe Abrudan Am strâns în acest volum 68 de recenzii și note de lectură despre cărți de istorie...

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

La Parohia “Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Șimleu Silvaniei a fost inaugurat astăzi Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia”. Evenimentul a fost precedat de slujba sfințirii apei în biserica parohiei, slujbă săvârșită e către Preasfințitul...

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Conferințele preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Clujului s-au încheiat astăzi, 26 mai 2015, cu întâlnirea preoților din protopopiatul Huedin. Ședința clericilor s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, a debutat cu un Te Deum în Capela...