Revolta studențească din 1946, condusă de Bartolomeu Anania, rememorată la Cluj

de | mai 23, 2016

70 de ani se împlinesc anul acesta de la revolta anticomunistă din 1946, organizată de Asociația studențească „Petru Maior” a Universității din Cluj. Revolta, condusă de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, pe atunci student la Medicină, va fi rememorată în cadrul unei dezbateri, ce va avea loc duminică, 29 mai 2016, la Facultatea de Drept din oraș.

Înaintea simpozionului, la biserica monument istoric cu hramul „Sfânta Treime”, de pe strada  Bisericii Ortodoxe, prima biserică ortodoxă din oraș, va fi oficiată Sfânta Liturghie și un parastas pentru studenții de atunci, care s-au mutat la Domnul. Programul va continua cu depunerea unei coroane de flori în incinta Facultății de Drept, unde va avea loc și o dezbatere, la care vor lua cuvântul pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Univserității „Babeș-Bolyai”, prof. univ. dr. Aurel Sasu, precum și patru dintre membrii de atunci ai revoltei, a declarat pentru radio Renașterea, pr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca:

Manifestarea este organizată la inițiativa a cinci absolvenți a Universității din Cluj, care au participat în 1946 la revolta anticomunistă și cu implicarea Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vizită arhierească la Centrul „Sfântul Onufrie” din Florești

Vizită arhierească la Centrul „Sfântul Onufrie” din Florești

Așezământul pentru copii „Sfântul Onufrie” din Florești a primit vineri, 19 februarie 2016, vizita ÎPS Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox român al celor două Americi. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de părintele protosinghel, Benedict Vesa,...

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”, aflat la a VI-a ediție, se va desfășura vineri, 26 februarie 2016, în județul Cluj. Competiția se adresează elevilor din clasele a V-a și a VI-a și este de fapt o pregătire pentru olimpiada de religie. La...