Rezultate de excepție la Evaluarea Națională, obținute de elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | iun. 23, 2020

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au obținut, la Evaluarea Națională, rezultate excepționale, clasând instituția pe locul 8 între școlile publice din județul Cluj.Totodată, în urma notelor obținute de elevi, Seminarul se situează pe locul 11 între școlile de la nivelul județului Cluj.

„Este generația care a crescut în școala noastră, începând din anul 2012, de la clasa I. Rezultatele obținute arată că munca depusă în cei opt ani n-a fost în zadar. În școala noastră, trei elevi au obținut medii de 10, opt  dintre ei au luat nota 10 la limba și literatura română, iar 18 medii au fost peste 9. Îi felicit pe elevi și tot colectivul profesoral, care s-a concentrat asupra acestei generații”, a precizat directorul Seminarului Teologic Ortodox, preotul Liviu Vidican-Manci.

Examenul de la Evaluarea Națională a fost promovat de toți cei  47 de elevi de clasa a VIII-a, din cele două clase ale Seminarului.

„Nu locul contează, ci rezultatele unei munci consistente, depusă în fiecare clipă de profesorii noștri, alături de copii și de părinții lor, care și-au arătat permanent interesul pentru o bună educație. Credem foarte mult în această  rețetă  confesională a învățământului unde, pe de o parte se conturează profilul moral al copilului și, de ce nu, al actorului social de mâine, iar pe de altă parte se pun cărămizi serioase în educația acestor tineri. Notele de 10 pe care le avem sunt dovada clară a faptului  că cine dorește să învețe în școala noastră, poate să atingă laurii, prin lecțiile pe care profesorii, indiferent de ce materie vorbim, le predau cu mult drag”, a adăugat directorul școlii. Potrivit acestuia, jumătate dintre elevii care au finalizat ciclul gimnazial, vor urma ciclul liceal tot în cadrul Seminarului Teologic Ortodox.

Școala confesională de nivel gimnazial din cadrul Seminarulului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca își are sediul pe strada Meseriilor nr. 22, într-o zonă semicentrală. Aceasta își propune să ofere copiilor o educație în spiritul valorilor creștine, dar și un mediu adecvat dezvoltării lor. Astfel, tinerii au parte de o pregătire temeinică, oferită de cadre didactice cu experiență și de un program „After-school”, cu cercuri tematice: lectură, pictură, muzică și limbi străine.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

USAMV Cluj-Napoca, la Agraria 2024

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va participa, în calitate de partener, la AGRARIA 2024, între 18-21 aprilie, în spațiul expozițional dedicat, din comuna Jucu (județul Cluj). Facultățile din cadrul universității noastre vor...

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XIII –a, duminica 14 aprilie 2024 in intervalul orar 05:00 – 15:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Liniile de transport in comun afectate vor circula pe trasee deviate, dupa cum...