„Ridicați-vă porți…” | Gânduri la trecerea în veșnicie a Maicii Siluana Vlad

de | iun. 9, 2021

E tare grea plecarea. Și pentru cei care pleacă, ținuți fiind de dragoste, dar, mai ales, pentru cei care rămân, lipsiți de mângâiere. Așa se întâmplă și acum când Maica Siluana pleacă „strânsă din două părți” (Filipeni 1, 23-24), să-L întâlnească pe Cel dorit. Și-a prelungit șederea aici jos de dragul nostru, a celor mulți, care încă mai aveam nevoie de cuvântul și de îmbrățișarea ei.

Și eu m-am simțit îmbrățișat, cu cuvântul său cald, personal și viu, cu privirea-i limpede și pătrunzătoare, cu brațele sale firave dar încăpătoare și, mai ales, cu inima-i lărgită, unde te simțeai găzduit, ospătat și odihnit, fără să fii judecat. Deși grăia multora, fiecare se simțea partener direct de dialog, tocmai pentru că grăia duhovnicește, ceea ce Duhul îi dădea a spune. De aceea, cuvântul său era simplu, venind deodată cu viața și (re)născând la viață, viață evanghelică din belșug.

Am ascultat-o vorbind cu putere multă în conferințe, în săli mari sau biserici, dar am ascultat-o și șoptind, cu discreție, la ureche, identificând dureri, despicând impietriri, și, mai ales, vindecând răni.  Aceasta îi era aplecarea și lucrarea, după chipul Samarineanului cel bun, care s-a făcut străin de dragul „străinilor”, ca să-i câștige pe toți. Cu „inima lărgită” era peste tot și niciunde, cu toți și cu nimeni, pentru că toată era încă de pe acum numai cu El și a Lui. De aceea o simțeai ca semn viu și direct venind de Dincolo, fulgerător și cald deopotrivă.

Au fost multe lucruri făcute, dar și multe neterminate. Speram să poată fi continuate. Și vor fi, dar nu așa cum mi-am imaginat. Ultima dată când am vorbit la telefon mi-a spus simplu: „sper să ne mai întâlnim și să ne bucurăm”. Am nădăjduit mult acest lucru. Nu s-a mai întâmplat, sau nu aici, jos. De acum cuvântul s-a transformat în tăcere. Tăcerea Împărăției. Ceea ce ține de cele tainice și viitoare se comunică doar așa.

Maica Siluana va continua să ne îmbrățișeze prin cele ale Împărăției. Ne va fi dor, ne va lipsi, dar ne vom mângâia amintindu-ne că „dragostea e mai puternică decât moartea”. Nu a noastră, ci a ei. Pentru noi, cei mulți, care am fost luminați și îmbrățișați într-un fel sau altul.

Ridicați-vă porți!…

Dumnezeu să-i dea odihnă în brațele Sale!

Cu pioasă recunoștință,

† BENEDICT Bistrițeanul

Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Chivotul se mută în Biserica din cer

Chivotul se mută în Biserica din cer

Există în viața omului un „punct 0”, un timp al referinței, care determină un itinerariu în consecință. Calitativ vorbind, acesta depășește orice alt moment din viață și ține cât o viață și chiar mai mult. Când vine de sus, nu seamănă cu nimic altceva și are un...

Părintele Virgil Gheorghiu, poetul lui Hristos și al României

Părintele Virgil Gheorghiu, poetul lui Hristos și al României

Părintele Virgil Gheorghiu, cu puțină vreme înainte de plecarea sa în eternitate, afirma: „N-am fost niciodată despărţit de România… tot dicţionarul român mi-e drag… iar, dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde sunt rădăcinile mele şi nu mă mai...

Avem nevoie de bucurie

Avem nevoie de bucurie

Unul din roadele Duhului Sfânt este bucuria. În lista pe care ne-o oferă Sfântul Apostol Pavel, bucuria apare imediat după dragoste, ocupând locul al doilea în succesiunea acestora: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,...

Învierea ca întâlnire

Învierea ca întâlnire

Timpul dintre moartea Domnului și zorii Paștelui marca, în cel mai înalt grad dintotdeauna, părăsirea și despărțirea. A lui Dumnezeu și de Dumnezeu, dar și a unora de alții. Viața părea să fie înghițită de pierire și, deodată cu ea, orice nădejde și orice sens al...