Riscul iubirii – Paul Siladi | Lansare de carte la Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1

de | mart. 12, 2020

Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, desfăşurată joi, 12 martie, a cuprins trei dimensiuni, una duhovnicească, una administrativă şi o alta practică. În baza cutumei, Părintele Protopop Dan Hognogi le-a pregătit preoţilor o întâlnire de suflet, de data aceasta nu cu unul, ci cu doi invitaţi. Prezenţe dealtfel obişnuite la şedinţele lunare ale Protopopiatului.

Este vorba de Părintele Conf. univ. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, şi Paul Siladi, cadru didactic asociat în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămând superior, o voce cunoscută pentru ascultătorii Radio Renaşterea şi un nume consacrat în paginile publicaţiei “Lumina”, cu intervenţii punctuale şi foarte apreciate. Motivul prezenţei celor doi a fost lansarea cărţii “Riscul Iubirii – despre buna întrebuinţare spirituală a obişnuitului”, apărută la Editura Doxologia, într-un format acceisibil, al cărţii de buzunar. Semnatarul cărţii este Paul Siladi, cu o prezentare aparţinând lui Teodor Baconschi. Doctor în teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu studii de perfecţionare în Germania, la Universitatea Friedrich Alexander Erlangen din Nurnberg, Paul Siladi se află la a treia carte, precedentele fiind “Ortodoxia în Occident, 10 convertiri” (apărută la Editura Renaşterea în 2014) şi “Oraşul-deşert: Reflecţii citadine despre părinţii pustiei” (apărută la Editura Trinitas în 2018). Aşa cum arată autorul, “Riscul iubirii” este o carte în căutarea înţelepciunii, “care se poate găsi în cele mai neaşteptate locuri şi are forme surprinzătoare”. Deşi (încă) nu este preot, Paul Siladi se înscrie, aşa cum arată profesorul Nicolae Turcan, în “familia rarisimă a esteţilor degihzaţi, prin care tradiţia Bisericii vorbeşte cu eleganţă”. Cuvinte frumoase nu doar la adresa autorului, ci şi a cărţii a avut Părintele Cristian Sonea: “Paul Siladi scrie bine, scrie cu uşurinţa teologului rasat, dar nu complicat. El nu se înscrie în categoria telogilor tehnici, ci a celor care se adresează unui public larg, clerici şi mireni deopotrivă. Cunoaşte foarte bine limba română, o stăpâneşte echilibrat, nu face abuz de cuvinte pompoase şi simandicoase. Mărturisesc că această ultimă intervenţie editorială a colegului şi prietenului Paul Siladi constituie şi un foarte bun material omiletic, dacă e valorificată inspirat de către slujitorii sfintelor altare”. Consider că cea mai bună caracterizare a lui Paul Siladi făcut-o în acest sens Teodor Baconschi, creionând în tuşe prietenoase, dar obiective, portretul autorului: om de presă creştină, care reciteşte pentru  cei mai tineri tradiţia patericală şi patristică, un om ambiţios, iar ambiţia sa e generoasă. “Paul Siladi e un martor inteligent al acelei universităţi fără pereche pe care ne-o dăruieşte comuniunea sfinţilor”. Aş adăuga că Paul Siladi nu e numai un jurnalist prin excelenţă şi un teolog prin formare, ci şi un strălucit eseist ce frapează nu doar prin temele abordate şi câmpul de manifestare, dar mai ales printr-un condei fin, bine articulat şi capacitate de sinteză. Cărţile lui Paul Siladi sunt recomandate înainte de toate de originalitate, ceea ce nu e facil de accesat pentru cineva care se aventurează pe terenul pretenţios al teologiei. Or tocmai acest lucru îl face atât de apreciat pe autor.

Concursul Naţional Catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”

 Părintele Protopop Dan Hognogi le-a reamintit preoţilor despre Concursul Naţional Catehetic “Iubirea lui Hristos în familia mea”, organizat în contextul Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Motto-ul evenimentului este “Lăsaţi copiii să vină la Mine”. Concursului Naţional Catehetic se adresează copiilor participanţi la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Naţional Hristos împărtăşit copiilor, preoţilor coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie şi altor educatori creştini. Concursul îşi propune să contribuie la dezvoltarea creativităţii prin libertatea oferită participanţilor în iniţierea unor idei de proiect precum şi a sentimentelor de ataşament faţă de familie şi valorile ei. Prin raportarea la tematica anului omagial, copiii vor fi îndemnaţi să se apropie mai mult de părinţii lor, iar preoţii şi profesorii implicaţi vor fi încurajaţi să acorde prioritate familiei în orizontul activităţii pastorale şi didactice.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiatîn duminica Rusaliilor de la ora 10:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi slujitori, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Din...

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, vineri, 17 iunie 2016, de la ora 13:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, la deschiderea Expoziţiei „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Luni, 20 iunie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Moişeni, Protopopiatul Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din parohiile din jur, în...

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...