Bunica mergea la oraș cu vânzare. Seara își pregătea desagii, pentru că pleca dis de dimineață, mergând pe jos 5 km printr-o pădure împreună cu alți consăteni. O întrebam: „Bună, asta cu cât o dai? Dar cealaltă?” și eram foarte dezamăgit de prețurile extrem de mici pe care le cerea, știind prețurile care se practicau la magazinele de stat. De aceea își epuiza imediat marfa, prima dintre cei cu care venise. La întrebarea mea: „De ce vinzi atât de ieftin?” nu-mi răspundea niciodată și abia mai târziu, când am început să mă dumiresc ce e creștinismul am priceput. Un ucenic al lui Hristos nu e interesat să acumuleze, să-și mărească hambarele, să-și sporească banii, nu se încrede în ei. Pentru un creștin autentic în prim plan stă nu a avea, ci a fi. Banii erau doar un mijloc, un strict necesar pentru nevoile Martei. Cu acele ocazii când bunica venea la oraș cu vânzare, când termina ne făcea o vizită la bloc, la apartament. Niciodată nu putea rămâne mai mult de o oră. Spunea: „Aici la bloc mă sufoc. Trebuie să plec”. Și nu mai rămânea un minut. Își întâlnea consătenii în piață și făceau drumul întors.
