Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Rolul femeii în Istoria Creștinismului | PS Părinte Benedict Bistrițeanul

de | aug. 5, 2024

Emisiunea „Dialoguri” întâmpină marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului cu invitația de a ne îmbogăți cunoștințele despre rolul esențial al femeilor în creștinism și de a asculta gândurile și perspectivele Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, privitor la acest subiect.

Preasfințitul Părinte Benedict ne va ghida printr-o explorare a contribuțiilor semnificative ale femeilor în creștinism, de la primele comunități creștine și până în zilele noastre. Vom afla despre femei contemporane care, prin faptele lor, au influențat profund atât creștinismul, cât și istoria națională și internațională.

În cadrul emisiunii, Preasfinția Sa va prezenta biografiile unor astfel de femei remarcabile, pe care le descoperim documentate în cele trei volume ale sale intitulate „Personalități Duhovnicești Contemporane – Biografii și repere”, publicate în 2016 la Editura Renașterea. Volumele oferă o perspectivă valoroasă asupra vieților și realizărilor acestor personalități feminine, care au lăsat o amprentă de neșters în istoria creștinismului.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Rolul femeii în Istoria Creștinismului | PS Părinte Benedict Bistrițeanul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Moștenirea spirituală a Parohiei Guga | Părintele Alexandu Ioan Circa

Moștenirea spirituală a Parohiei Guga | Părintele Alexandu Ioan Circa

În anul 2026, dedicat de Biserica Ortodoxă Română pastorației familiei creștine și pomenirii sfintelor femei din calendar, privirea se îndreaptă firesc spre acele locuri în care credința nu este doar mărturisită, ci trăită în fiecare zi: în rugăciune, în jertfelnicie,...

Prima icoană tactilă: „Pogorârea Duhului Sfânt” (Cincizecimea)

Prima icoană tactilă: „Pogorârea Duhului Sfânt” (Cincizecimea)

Când culoarea poate fi atinsă. Povestea unei invenții care deschide lumea artei pentru nevăzători Există întâlniri care nu aduc doar informație, ci schimbă felul în care privim lumea. Sau, poate mai bine spus, felul în care înțelegem că lumea poate fi percepută...

Doina Dejica (Fânățeanu) – povestea unei vieți dăruite copilăriei

Doina Dejica (Fânățeanu) – povestea unei vieți dăruite copilăriei

Există oameni care își așază viața în slujba frumosului, iar rodul muncii lor rămâne viu în inimile celor pe care i-au atins. Un astfel de om este Doina Dejica – artist păpușar de excepție, personalitate marcantă a Teatrul de Păpuși Puck și voce iubită de generații de...

Festivalul Produsului Tradițional la Cluj-Napoca | 4 mai 2026

Festivalul Produsului Tradițional la Cluj-Napoca | 4 mai 2026

Gustul care păstrează memoria unui neam – despre Festivalul Produsului Tradițional Există gusturi care depășesc bucuria clipei și rămân adânc așezate în memoria sufletului. Sunt gusturile copilăriei, ale satului românesc, ale bucatelor pregătite cu răbdare, după...