Stimați ascultători, ediția de săptămâna aceasta a emisiunii noastre o dedicăm Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, mai precis, asupra modului în care, Mântuitorul biruiește în trupul Său moartea fiziologică, așa cum afimăm și în troparul Invierii, „cu moartea pe moarte călcând”.

În cadrul dialogului purtat cu dr. Gabriel Noje, invitatul permanent în cadrul acestei emisiuni, am discutat despre rolul trupului în pătimirile Mântuitorului, într-o încercare de a înțelege mai bine tot ceea ce noi afirmăm și învățăm cu privire la moartea și învierea Sa.

Potrivit invitatului nostru, „Întrucât suferințele și frica de durere sunt în ultimă instanță un semn al fricii de moartea trupească ca repercusiune ultimă a păcatului, Hristos a experimentat, nu fără greutate, din pricina slăbiciunii omenești, toate aceste afecte izvorâte din această frică pentru a-l elibera pe om din sclavia morții și, în final, a acceptat și moartea, biruind-o.

În Grădina Ghetsimani, Iisus Hristos a îndurat ca om frica și agonia – „Întristat este sufletul meu până la moarte” – în fața iminentelor Sale suferințe și dureri – „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!” –, dar pe acestea El le-a îndurat și le-a biruit prin supunerea voii Sale voii divine – „însă nu precum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Mt 26, 39). Evanghelistul Luca descrie, în mod similar, intensitatea cu care Hristos ca om trăiește în avans certitudinea viitoarelor și teribilelor sale patimi, prezentându-l pe Hristos „fiind în chin de moarte”, iar „sudoarea Lui s-a făcut în picături ca de sânge care picurau pe pământ” (Lc 22, 44). Cu toate acestea, evanghelistul evidențiază și stăruința lui Hristos în rugăciune – „mai stăruitor Se ruga” –, forța spirituală prin care Acesta rezistă în fața slăbiciunilor omenești și a fricii de durere și de suferință.

Hristos nu evită moartea (cf. Mt 16, 21-23), nici nu se folosește de puterea Sa divină pentru a-și învinge dușmanii și a se sustrage astfel morții iminente (Mt 26, 53), ci, dimpotrivă, fiind într-o ascultare filială deplină față de Tatăl, acceptă moartea fizică, din partea oamenilor, ca o dăruire de Sine din iubire pentru izbăvirea neamului omenesc. Răstignit pe Cruce, Iisus Hristos ca om experiează moartea numai ca despărțire a sufletului de trup, deci moare numai fizic, nu și spiritual („căci nu era cu putință ca El să fie ținut de moarte”, FAp 2, 24; „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul”, cf. 1 Ptr 3, 18), și aceasta deoarece voința Sa umană rămâne în strânsă legătură cu voința Sa divină, care este aceeași cu voința celorlalte două Persoane ale Sfintei Treimi.”