,,Rugă pentru Ucraina”, concert caritabil de pricesne organizat de Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

de | apr. 14, 2022

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Protopopiatul Cluj II, a organizat un concert caritabil de pricesne, intitulat „Rugă pentru Ucraina”, având ca scop strângerea de fonduri pentru proiectul caritabil ,,Mângâiere de Paști”, prin care, în Săptămâna Patimilor, se vor oferi daruri pentru copiii români și ucrainieni din câteva sate din zona Cernăuțiului.

Concertul caritabil a avut loc joi, 14 aprilie 2022, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, precum și a unui public numeros.

În debutul evenimentului, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și a felicitat organizatorii pentru inițiativă.

Concertul de pricesne a fost susținut de mai mulți artiști de muzică populară din Ardeal. În ordinea intrării în scenă, au interpretat în fața publicului clujean următorii: părintele Marius Ciprian Pop, Sava Negrean Brudașcu, Anuța Motofelea, Paula Hriscu, Oana Bozga-Pintea, Oana Font, Oana Matei-Coruți, Năstăcuța Iuga, Maria Mihali, care a fost felicitată de publicul clujean cu prilejul zilei de naștere, și Adriana Irimieș.

 

Evenimentul a fost prezentat și moderat de interpreta de muzică populară Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

La finalul concertului, preotul paroh Dan Cismaș, în calitate de inițiator și organizator, a mulțumit celor doi ierarhi, artiștilor, publicului numeros și tuturor celor implicați în organizarea acțiunii caritabile.

Intrarea a fost liberă, iar spectatorii, la ieșire, au avut posibilitatea să facă o donație pentru proiectul caritabil.

În continuare, cei care doresc pot face donații la biserica parohiei, cunoscută și sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, iar cu banii strânși se vor pregăti daruri ce vor fi oferite copiilor din câteva sate din zona Cernăuți, Ucraina, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Pachetele, tip standard, vor fi distribuite în Săptământa Patimilor și vor conține dulciuri, rechizite, produse de igienă personală și o carte de rugăciuni, conform parohului Dan Cismaș. Valoarea unui pachet se ridică la suma de aproximativ 100 de lei.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Luni, 18 martie 2024, începem Postul Paștilor . Unora li se pare o mare greutate postirea. De fapt, postirea pe măsura puterii fiecăruia este o șansă. Cu pântecele plin nu poți cugeta la cele dumnezeiești. Cei sănătoși postim toate cele șapte săptămâni din post, iar...