Ruga unei inimi de mamă

de | feb. 13, 2021 | Uncategorized, Eseu

Aspecte introductive

Plasată în cel de-al cincisprezecelea capitol al relatării evanghelice a lui Matei, pericopa la care suntem îndemnați să medităm astăzi, este una complexă și cu un mesaj peren. O zdravănă răfuială cu fariseii vine să deschidă unitatea tematică. O banală spălare rituală pe mâini, reproșată ucenicilor lui Hristos, Îl determină pe Învățător să rostească cuvinte grele la adresa lor. Undeva, înspre sfârșitul conversației, va spune despre ei că sunt: „călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă”.

Deosebit de interesante sunt accentele pe care, ca de obicei, Fiul lui Dumnezeu le pune. Cum face îndeobște, reproșează tagmei celor ce se pretindeau a fi împlinitorii Legii, lipsa unei dimensiuni mistice a vieții lor. Golite de apetența înspre așa ceva, comportamentele religioase nu sunt altceva decât forme de manifestare a bigotismului.Salvarea vine din interiorizarea învățăturilor sfinte. Trecerea lor prin filtrul inimii, înainte de transformarea în fapte sociale. Interesante sunt analogiile folosite de Dânsul pentru a ilustra acest aspect. Bun biolog, prezintă aspecte de natură practică, vizibile cu ochiul liber, pentru ca apoi să insiste asupra faptului că inima poate fi deopotrivă punctul de start al mântuirii, sau al pierzaniei. „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.”, zice Domnul.

Supărat pe opacitatea inimii reprezentanților religiei iudaice a vremii, Hristos va pleca în părțile Tirului și ale Sidonului. E important de notat starea sufletească în care se găsea. E posibil să fie chiar legată de atitudinea inițială a Învățătorului. Aici, o femeie a locului, care era însă păgână, Îl va interpela. Nu în mod civilizat, ci strigând în urma Lui.

 

Celălalt sau adevărata împlinire a dragostei

Mesajul ei era unul clar. Îl rostise în puține cuvinte, spre a nu-I răpi Celui ce trecea pe cale timp prețios: „ Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon”. Scriptura ne învață că adevărata împlinire a dragostei se realizează tot mereu prin celălalt. Hristos vorbește chiar despre superlativul iubirii, ce constă în jertfirea pentru aproapele. Din acest punct de vedere, ea era așadar întru totul în concordanță cu Învățătura Lui. Și totuși, Domnul îi dă, cel puțin în aparență, ignore. Se preface că nu vrea să aibă de-a face cu ea.

 

Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră!

Cei care mediază o întrevedere cu El sunt ucenicii. Nu pentru că ar fi înțeles ceva din discuția anterioară cu fariseii. Pentru că le era rușine. Erau extrem de stânjeniți de neobrăzarea femeii, care se ținea după ei strigând. Într-un mod asemănător celui cu care, unii dintre cerșetori ne obosesc în locuri mai mult sau mai puțin aglomerate, cu strigătele și plânsetele lor. Lumea începuse să-i privească și de bună seamă, să-i judece. Așa se face că ei i se vor adresa lui Iisus cu celebrele cuvinte: „Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră”. Deși știau că are puterea de a o tămădui, nu erau siguri că o va și face. Din nesiguranța cu care o spun reiese acest fapt. Își doreau totuși, să-și poată continua călătoria în liniște, fără a mai fi hărțuiți de strigătele gălăgioasei urmăritoare. Ce-i drept, Hristos însuși se arată destul de țepos. Le răspunde, poate că nu fără o notă de ironie în glas, că e trimis doar către oile pierdute ale casei lui Israel. Or ea era cananeeancă. Nu era fiică a poporului ales și firește, nu-i împărtășea credința și năzuințele cu caracter mesianic.

 

Pâinea – între copii și câini

Totuși, discuția cu ucenicii duce la o ușoară încetinire a pasului. Iar acest lucru îi permite femeii să-L ajungă din urmă. Reverențios, cum era altminteri firesc într-o societate ce nu se sinchisea prea mult de chestiunile privitoare la gender equality, femeia i se închină, ca unui Om mare, și-L numește: „Doamne!” De această dată, Cel în cauză nu o mustră pentru titlu, cum făcuse cu alții ce nu-și găsiseră cuvintele potrivite. Ține însă să-și delimiteze clar aria căreia i se adresează. O face ca un evreu veritabil. Ca un fariseu, s-ar putea spune: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. Scopul Lui nu este acela de a o jigni. De aceea, pasajul trebuie privit în context. În limbajul vremii, oamenii operau cu imagini și comparații. Conceptele vor veni mai târziu să le încarce inimile și să le dezvolte limbajul. De aceea, ea înțelege clar spusele lui. Intră în logica Mântuitorului și răspunde într-un mod care aproape că-L lasă perplex. Știe cum îi vedeau evreii pe cei dintre neamuri și nu-I reproșează „epitetul” de câine. Dar, de această dată, nu-L lasă pe El să pună accentele. O face ea. Îi arată că nu statutul e important, ci fapta. „Și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”, îi va răspunde. Va arăta prin aceasta că nu-I cere luna de pe cer. Nu are pretenția de a fi ridicată la demnitatea de fiică. Nici de a sminti. Dar îi vorbește dintr-o inimă de mamă. Căci numai o mamă ar fi capabilă să se lase atât de călcată în picioare. Dialogul a făcut obiectul multor creații artistice și va mai face. E păcat că nu s-a bucurat de o reprezentare cu receptare pe măsura celei a fiului risipitor!

O mamă îngenuncheată nu-l poate lăsa indiferent pe Dumnezeu. Să nu uităm că și Fiul are una. Și știe ce înseamnă iubirea ei. Ca atare, după o aparentă respingere, îi oferă nu doar cele solicitate, ci și recunoașterea credinței. Nu a celei instituționale, ci a nimbului de căldură și apetență mistică ce-i dogorea sufletul. Unul pe care, în ciuda corectitudinii lor dogmatice, fariseii nu-l aveau.

 

Universalitatea chemării creștine

Dincolo de tămăduirea în sine, episodul reprezintă și unul dintre momentele în care Hristos enunță universalitatea chemării mântuitoare. Odată ce a început a face minuni și pentru neamuri, va mai face. Ba mai mult, devreme ce i-a lăudat credința femeii, va lăuda și credința neamurilor ce-L vor urma. Episodul este așadar unul cu valoare ecumenică și-ar merita o lectură atentă și în această cheie. Din motive de spațiu și timp, ne vom limita însă doar la semnalarea acestei dimensiuni.

 

În loc de concluzii – despre actualitatea mesajului pericopei

Dimensiunea ecumenică este și unul dintre aspectele ce-i dau actualitate pericopei. Un accent bine pus este acela că nu corectitudinea dogmatică mântuiește, ci modul în care este ea implementată în viață. Uneori, deși incorecți din punct de vedere doctrinar, anumiți oameni pot fi mai aproape de Dumnezeu  prin ceea ce trăiesc. Pot aduce o mărturie frumoasă.

Pe de altă parte, aspectul emoțional nu este nici el neglijabil. În centrul povestirii se găsește rugăciunea unei mame. Nu pentru oricine, ci pentru fiica bolnavă. Și e una pe care Dumnezeu nu o refuză. Cum nu face cu nicio mamă de pe cuprinsul pământului. Din smerenia demnă și consecvența femeii cananeence am putea învăța și noi. Ce anume? Să insistăm în rugăciune, să nu ne simțim jigniți, sau răniți în amorul propriu de anumite refuzuri și să ne vedem lungul nasului în relația cu Divinul. Cum a făcut ea. Și dacă am reuși să transformăm orice strigăt către cer într-o rugă a inimii de mamă, bine-ar mai fi! Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ruga unei inimi de mamă
Ruga unei inimi de mamă
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Uncategorized | Eseu
Cunoașterea de sine

Cunoașterea de sine

Cunoașterea de sine este îndatorirea primordială a omului. Omul ca ființă rațională, religioasă și liberă din punct de vedere moral, este o făptură aleasă, menită să ajungă asemenea lui Dumnezeu, după chipul Căruia a fost creată, și părtașă bunătății și fericirii...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 15)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 15)

Odată, un oarecare profesor, un intelectual de elită, îl chemă la el pe Florenski şi începu să povestească despre cum l-a vizitat pe părintele Isidor şi cum l-a spovedit stareţul. Amintirea acestei spovedanii tulbură puternic sufletul profesorului; multă vreme el nu...

Elementele de baza ale cultului crestin

Elementele de baza ale cultului crestin

Limba cultului liturgic ortodox este limba Sfintei Scripturi. Pentru a înțelege cultul nu este suficient numai să îl traducem într-o limbă inteligibilă sau o limbă modernă, ci mai întâi trebuie înțelese forma și conținuturile sale biblice, acele imagini, comparații...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 14)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani. Când spovedea, „Ochiul...

Despre sminteală

Despre sminteală

Numim sminteală influența rea făcută aproapelui prin cuvinte și fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cât cineva este mai învățat și cu un rang mai mare în viața socială sau slujba Bisericii, cu atât păcatul este mai mare pentru că aceluia ce...

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...