Rugăciune comună la mijlocul zilei, în toată România

de | mart. 24, 2020 | Actualitatea religioasă, Comunicate de presă, Pandemie coronavirus

Cancelaria Sfântului Sinod anunță rugăciune comună, însoțită de sunetul clopotelor, în toată România în mijlocul zilei de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se oficiază slujbe în bisericile din parohii şi mănăstiri.

Comunicatul de presă:

Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.

Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.

În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei VestiriApărătoare Doamnă, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Cancelaria Sfântului Sinod


Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Duminică, 20 august 2023, credincioșii Parohiei Benesat au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu treceți pe lângă biserică fără să vă faceți semnul Sfintei Cruci, iar dacă vă cuprinde îndoiala și rușinea, să vă aduceți aminte de Sfinții Martiri Brâncoveni.”

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu treceți pe lângă biserică fără să vă faceți semnul Sfintei Cruci, iar dacă vă cuprinde îndoiala și rușinea, să vă aduceți aminte de Sfinții Martiri Brâncoveni.”

Biserica parohiei Gherla III și-a serbat miercuri, 16 august 2023, cel de-al doilea hram: „Sfinții Martiri și Mărturisitori Brâncoveni”. Aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie a...