Astăzi ne oprim împreună asupra unui volum aparte, care adună trei dialoguri purtate între părintele profesor Constantin Necula și părintele Maxim Morariu.
Cartea se intitulează Rugăciune și Înviere. Dialoguri în contratimp, a apărut la Editura Doxologia și cuprinde convorbiri realizate pe calea undelor, între doi părinți binecunoscuți prin bogata lor activitate pastorală, academică și publicistică.
Cititorul este introdus în duhul dialogurilor printr-o amplă introducere semnată de părintele profesor Theodor Damian. Introducerea surprinde unitatea celor trei convorbiri și subliniază că, deși acestea au avut loc în perioada premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, semnificația lor depășește momentul pascal și acoperă întregul an liturgic, dar și parcursul vieții omului în general. Totodată, ele se înscriu în tematicile anilor 2023 și 2024, stabilite de Sfântul Sinod: grija față de vârstnici și îngrijirea bolnavilor. (p.13)
Înainte de a evidenția câteva idei centrale din cele trei dialoguri, se cuvine să fac o precizare de ordin metodologic. Prin modul de adresare, uneori mai precis, alteori mai deschis pentru a permite mai multe perspective, părintele Maxim creează cadrul potrivit pentru ca interlocutorul să ofere răspunsuri nu doar teologice și profunde, ci și apropiate de frământările și realitățile concrete ale vieții de astăzi. Astfel, volumul devine o mărturie deopotrivă academică și pastorală.
Întâiul dialog poartă titlul Rugăciune și Înviere. În prima sa parte, părintele Maxim Morariu îl provoacă pe părintele profesor Constantin Necula să vorbească despre experiența trăită la graniță, atunci când a sprijinit primirea refugiaților din calea războiului. Dintre numeroasele mărturii emoționante, mi-a atras atenția o definiție a rugăciunii născută din acele clipe. Privind cum mamele își ocroteau copiii, părintele profesor a spus că „rugăciunea este mâna mamei” (p. 39). Într-un context mariologic, această definiție deschide un câmp larg de reflecții. Tot în cadrul dialogului este subliniată importanța fundamentală a învierii pentru credința creștină. Creștinii care și-au pierdut nădejdea în înviere sunt numiți de părintele Necula „creștini cu lumini stinse”. Iar la întrebarea, uimită, a părintelui Maxim dacă există cu adevărat astfel de creștini, părintele profesor explică: „da, omul care nu se bucură de creștinismul lui și pe care-l sufocă creștinismul” (p. 40).
Cel de-al doilea dialog se intitulează Senectutea – pridvor al Împărăției cerurilor și subliniază faptul că, pentru Biserică, bătrânețea este un adevărat tezaur, iar părinții duhovnicești sunt adesea numiți gheronda. În cadrul acestui dialog regăsim un îndemn pastoral de mare finețe: „Bătrânețea e despre stingere. E despre riscul de a te stinge fără să te aprinzi vreodată în Împărăția lui Dumnezeu. Ce avem noi de făcut e doar să-i însoțim. Să le spunem… că până și ratările sunt înaintea lui Dumnezeu o încercare de a-L găsi” (p. 53). De asemenea, volumul oferă poate cel mai frumos argument pentru grija față de persoanele în etate: „Pentru mine, fiecare om în vârstă este, până astăzi, o posibilitate de a-i spune tatei: te iubesc” (p. 66).
Cel de-al treilea dialog, intitulat Sănătatea ca semn al Învierii, subliniază că sănătatea adevărată nu se limitează doar la buna funcționare a trupului, ci se reflectă în felul de a trăi, în atitudinea interioară și în capacitatea de a renaște prin puterea lui Dumnezeu. În acest sens, părintele Necula afirmă: „unui copil care-și crește corect decența în cultura pe care o face în fiecare zi, decența îi este semn al Învierii” (p. 95).
Cartea Rugăciune și Înviere. Dialoguri în contratimp nu este doar o lectură duhovnicească, ci și o invitație la reflecție și la redescoperirea bucuriei de a trăi cu fața spre Înviere.
Autor: Pr. Grigore Toma Someșan
