Rugăciunea pentru aproapele e o datorie sacră

feb. 10, 2016

Rugăciunea pentru aproapele este o datorie sacră. Bătrânul Porfirie zicea:

„Nu te poţi mântui singur, dacă alţii nu se mântuiesc! Este o greşeală să te rogi numai pentru propria-ţi mântuire. Trebuie să ne rugăm pentru lumea întreagă, pentru ca nimeni să nu se piardă”. Şi, altădată, adăuga: “Eu nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Îi cer, doar, lui Dumnezeu să aibă milă de lumea întreagă şi de mine, de asemenea”.

Mai multe

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 98 (99)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 98 (99)

Poemul acesta ne introduce în atmosfera cântării liturgice preexilice, închinată regalității lui Dumnezeu, legată de întreg arealul tematic al Legământului. Prin intermediul alianței (ebr. berit) dintre Yahwe și Israel, poporul devine sfânt și transfigurat. Psalmul 98...

Lupta duhovnicească

Lupta duhovnicească

Prin lupta duhovnicească, creștinul participă la lupta continuă a Bisericii împotriva răului. Viața duhovnicească este chintesența vieții creștine, nu este ceva care îi privește doar pe clerici și pe monahi. Fiecare credincios este dator să trăiască o viață...

Harisma vorbirii în limbi. Ce ne spune textul biblic? P5

Harisma vorbirii în limbi. Ce ne spune textul biblic? P5

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Despre mitropolitul Antonie de Suroj sau Antonie Bloom s-a discutat foarte mult în ultimii ani. Cărțile sale, majoritatea traduse în limba română, se găsesc în librăriile din țara noastră și sunt accesibile publicului larg. Cuvântările sale aduc multă bucurie mai ales...