S-a întrunit Comisia teologică, liturgică şi didactică a Sfântului Sinod. Se lucrează la o ediţie îmbunătăţită a Liturghierului

de | sept. 6, 2017

Comisia teologică, liturgică şi didactică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit în şedinţă de lucru astăzi, 5 septembrie, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, jud. Braşov. Şedinţa a fost dedicată îmbunătăţirii actualei ediţii a Liturghierului. Concluziile şi propunerile finale vor fi înaintate, spre aprobare, Sfântului Sinod, informează Basilica.

Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Pe Ordinea de zi a şedinţei s-au aflat studierea amendamentelor propuse de către eparhiile Patriarhiei Române pentru îmbunătăţirea ediţiei actuale a Liturghierului. Acestea au fost centralizate, organizate şi adnotate, în prealabil, de către Departamentul Carte de Cult al Patriarhiei Române, informează Ştefan Mărculeţ. redactor Ziarul Lumina.

Propunerile prezentate de eparhii, precum şi răspunsurile Departamentului Carte de Cult al Patriarhiei Române sunt analizate punctual, în baza argumentelor teologice, liturgice şi filologice necesare.

Din comisie au făcut parte:

  • Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,
  • Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,
  • Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ultima ediţie a Liturghierului a apărut în anul 2012. Carte de cult absolut necesară slujirii preoțești, Liturghierul cuprinde slujba celor trei Sfinte Liturghii din cultul ortodox, alături de rânduiala Celor șapte Laude și alte slujbe și rânduieli din timpul anului bisericesc.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Arhiepiscopia Clujului împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, organizează un seminar de istorie. Manifestarea culturală, ce va aduce în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, un...

Simpozion internaţional dedicat educaţiei creştine, la Cluj-Napoca

Simpozion internaţional dedicat educaţiei creştine, la Cluj-Napoca

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 13-16 noiembrie 2016, Simpozionul Internaţional „Educație și Mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al Tradiției”, informează ediția...

Spectacol caritabil pentru cinci copii cu deficiențe senzoriale

Spectacol caritabil pentru cinci copii cu deficiențe senzoriale

Mitropolia Clujului și Protopopiatul Ortodox Cluj I organizează în data de 2 decembrie 2016, Spectacolul caritabil „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi” ce va avea loc la Casa de Cultură a Studenților. Intenția părintelui protopop Dan Hognogi, inițiatorul...