S-a întrunit Comisia teologică, liturgică şi didactică a Sfântului Sinod. Se lucrează la o ediţie îmbunătăţită a Liturghierului

de | sept. 6, 2017

Comisia teologică, liturgică şi didactică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit în şedinţă de lucru astăzi, 5 septembrie, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, jud. Braşov. Şedinţa a fost dedicată îmbunătăţirii actualei ediţii a Liturghierului. Concluziile şi propunerile finale vor fi înaintate, spre aprobare, Sfântului Sinod, informează Basilica.

Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Pe Ordinea de zi a şedinţei s-au aflat studierea amendamentelor propuse de către eparhiile Patriarhiei Române pentru îmbunătăţirea ediţiei actuale a Liturghierului. Acestea au fost centralizate, organizate şi adnotate, în prealabil, de către Departamentul Carte de Cult al Patriarhiei Române, informează Ştefan Mărculeţ. redactor Ziarul Lumina.

Propunerile prezentate de eparhii, precum şi răspunsurile Departamentului Carte de Cult al Patriarhiei Române sunt analizate punctual, în baza argumentelor teologice, liturgice şi filologice necesare.

Din comisie au făcut parte:

  • Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,
  • Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,
  • Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ultima ediţie a Liturghierului a apărut în anul 2012. Carte de cult absolut necesară slujirii preoțești, Liturghierul cuprinde slujba celor trei Sfinte Liturghii din cultul ortodox, alături de rânduiala Celor șapte Laude și alte slujbe și rânduieli din timpul anului bisericesc.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujbă de pomenire a eroilor neamului, la Guruslău

Slujbă de pomenire a eroilor neamului, la Guruslău

În după amiaza zilei de duminică, 7 august 2016, la monumentul ridicat în amintirea lui Mihai Viteazu de la Guruslău, au avut loc ceremoniile de comemorare a victoriei voievodului Mihai Viteazul asupra principelui Sigismund Báthory. La festivități, alături de...

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

O biserică de lemn din localitatea maramureșeană Rozavlea a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit ieri, după Sfânta Liturghie și, cel mai probabil, focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice, spun autoritățile. Ancheta continuă pentru...

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Cu multă bucurie și credință puternică, zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, părinții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a...