Să avem recunoștință pentru medici și preoți | Episcopul Vasile Someșanul

de | oct. 31, 2021 | Spiritualitate, PS Vasile - Cuvinte pentru suflet

Medicilor, purtătorii halatului alb, care fie la saloanele bolnavilor, în laboratoare sau în alte locuri unde se desfășoară actul medical, este o deosebită bucurie să le aducem un prinos de recunoștință. Pentru că noi, sau cei dragi ai noștri ajunși la spital, prin priceperea și abnegația medicilor, ne redobândim sănătatea.

O deosebită lucrare în ceea ce privește redobândirea sănătății trupești dar și sufletești o îndeplinesc însă și cei care peste reverenda neagră, semn al smereniei, își pun odăjdiile bisericești și îi introduc pe bolnavi în lumina lui Hristos, Cel care prin venirea Sa în lume, prin faptele Lui de vindecare a bolnavilor, prin învățătura Lui, ne-a oferit calea spre vindecare, spre mântuire a sufletului, care este scopul oricărui creștin.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Să avem recunoștință pentru medici și preoți | Episcopul Vasile Someșanul
Să avem recunoștință pentru medici și preoți | Episcopul Vasile Someșanul
/

Ultimele articole

Bartolomeu Valeriu Anania – Detenția | Arhim. Dumitru Cobzaru

Bartolomeu Valeriu Anania – Detenția | Arhim. Dumitru Cobzaru

„Mai bine să arestăm zece nevinovaţi decât să scăpăm un bandit.” Vasile Luca Studiul de faţă evocă unul dintre cele mai intense episoade ale vieţii Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu: perioada de detenţie. Fiind un spirit eminamente liber, înzestrat cu o...

Postul, mijloc de despătimire

Postul, mijloc de despătimire

Postul, ca mijloc de despătimire, merge mână în mână cu rugăciunea. Cele două mijloace se sprijină unul pe altul şi se intercondiţionează. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor, când n-au putut tămădui un tânăr bolnav, lucrul următor: “Acest neam de...

Ce este postul?

Ce este postul?

Postul este înfrânarea benevolă de la mâncare şi băutură din motive religios-morale. Renunţările acestea nu se fac din concepţia că hrana sau băutura ar fi necurate, ci pentru că prin înfrânarea trupului, sufletul se ridică spre Dumnezeu. De post sunt scutiţi copiii...

Pericopa Evanghelică – Duminica a 29-a după Rusalii

Pericopa Evanghelică – Duminica a 29-a după Rusalii

În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când...

Pericopa evanghelică – Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat...

Ev. Ioan 14, 1-11

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure în voi inima voastră; aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Mine aveţi credinţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu vreau să Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi dacă Mă voi duce...

Evanghelia de la Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel...