„Să-L întâmpinăm pe Domnul cu evlavie, bucurie și recunoștință” – Preasfințitul Iustin, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de praznicul Floriilor

de | apr. 14, 2025

Duminică, 13 aprilie 2025, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost centrul unui pelerinaj al credinței, în Duminica Floriilor, praznicul împărătesc care amintește de Intrarea Domnului în Ierusalim. Evenimentul a fost marcat prin slujire, procesiune și comuniune, în prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a unui sobor impresionant de clerici și a numeroși credincioși din întregul oraș.

Am parcurs cele 40 de zile ale Postului Mare și iată-ne în mare sărbătoare”, a spus Preasfințitul Părinte Iustin în cuvântul rostit credincioșilor. Cu ramuri în mâini și suflete luminate de post, rugăciune și fapte bune, credincioșii L-au întâmpinat pe Hristos asemenea celor din vechime: cu evlavie și nădejde.

„Să-L întâmpinăm pe Domnul cu evlavie, bucurie și recunoștință” – Preasfințitul Iustin, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de praznicul FloriilorIntrarea Mântuitorului în Ierusalim este ultima Lui procesiune pământească înaintea Pătimirilor. În cuvântul ierarhului, sărbătoarea este înțeleasă ca o chemare la recunoștință și întoarcere către Dumnezeu: „Să-L întâmpinăm cu evlavie, bucurie și recunoștință, pregătindu-ne de săptămâna Sfintelor Pătimiri și de Învierea cea purtătoare de biruință”.

Sfânta Liturghie Arhierească și soborul slujitor

În fața credincioșilor adunați la Catedrală, Preasfințitul Părinte Iustin a rostit un cuvânt plin de îngăduință, chemare și lumină duhovnicească:

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este despre intrarea noastră prin credință, prin evlavie, în Ierusalimul cel ceresc, intrarea noastră împreună cu Hristos în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, de praznicul Floriilor ne luminăm, ne bucurăm la intensitate maximă, chiar dacă urmează Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Totuși, ne luminăm, pentru că Domnul vine încetinel spre Patimă. Hristos vine încetinel, cum zice colindul de Florii, spre Patimă ca un Miel, pentru noi și pentru a noastră mântuire. Toate le-a făcut venind spre Patima cea de bunăvoie, primind să bea paharul Răstignirii și al morții, pentru noi și pentru a noastră mântuire, ca să ne dăruiască Învierea și viața veșnică.”

Cuvintele au fost primite cu emoție de mulțimea prezentă, conturând semnificația profundă a sărbătorii care marchează trecerea spre Săptămâna Patimilor.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin împreună cu un sobor alcătuit din clerici și diaconi ai Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Răspunsurile au fost oferite de Corul „Doxologia” și Grupul Psaltic „Theologos”, care au înfrumusețat duhovnicește atmosfera liturgică.

Oficialități locale, între care prefectul Florian Sălăjeanu, președintele CJ Gabriel Zetea și primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, au fost de asemenea prezenți la eveniment, rugându-se împreună cu credincioșii.

Procesiunea și sfințirea ramurilor de salcie

La finalul slujbei, a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei. Preoți, diaconi și credincioși, purtând icoane, steaguri bisericești, flori și ramuri de salcie, au mărturisit prin rugăciune și cântare întreaga semnificație a venirii Domnului spre Patimă. Vremea senină a îngăduit un moment de adâncă comuniune duhovnicească.

„Să-L întâmpinăm pe Domnul cu evlavie, bucurie și recunoștință” – Preasfințitul Iustin, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de praznicul Floriilor

Pe esplanada din fața Catedralei, au fost sfințite ramurile de salcie, pe care credincioșii le-au dus apoi la casele lor. Totodată, în sala „Justinian Arhiepiscopul” a avut loc vernisarea unei expoziții de icoane pe sticlă realizate de copiii de la Palatul Copiilor Baia Mare și o expoziție de ouă încondeiate pregătită de Asociația Tinerilor din cadrul Catedralei.

„Să-L întâmpinăm pe Domnul cu evlavie, bucurie și recunoștință” – Preasfințitul Iustin, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de praznicul Floriilor

Un mesaj de final în prag de Săptămână Mare

Preasfințitul Iustin a încheiat cu un mesaj de chemare la statornicie și credință:

„Să întrâmpinăm pe Domnul și Mântuitorul nostru cu ramuri și cu stâlpări, să-L întrâmpinăm cu evlavie, bucurie și recunoștință, pregătindu-ne pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri și Înviere.”

Sărbătoarea Floriilor de la Baia Mare s-a încheiat cu pace, rugăciune și lumina unei întrări tainice împreună cu Hristos spre mântuire.

„Să-L întâmpinăm pe Domnul cu evlavie, bucurie și recunoștință” – Preasfințitul Iustin, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, de praznicul Floriilor


Informațiile au fost transmise de Andrei Fărcaș, redactor al revistei „Graiul Bisericii Noastre”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii Parohiei Ortodoxe Lazuri, județul Satu Mare

Târnosirea bisericii Parohiei Ortodoxe Lazuri, județul Satu Mare

Duminică, 27 aprilie 2025, a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit biserica Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Toma” din localitatea Lazuri, Protopopiatul Satu Mare, după care a...

Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Rohia

Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Rohia

Vineri, 25 aprilie 2025, de sărbătoarea închinată Maicii Domnului – Izvorul Tămăduirii –, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, județul...

Vecernia celei de a doua Învieri la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Vecernia celei de a doua Învieri la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Duminică, 20 aprilie 2025, în ziua praznicului Învierii Domnului, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost din nou loc de adunare sfântă și de mărturisire a credinței. În a doua parte a zilei, de la ora 18:00, a fost oficiată slujba Vecerniei din ziua...