„Să ne iubim unii pe alții”, aceasta este Biserica Ortodoxă | Mitropolitul Andrei

de Spiritualitate

Unul dintre marii noştri profesori de teologie, Teodor Popescu, atunci când unii l-au şicanat şi l-au întrebat de ce este mai bună Biserica Ortodoxă decât alte biserici, le-a răspuns cuvântul următor, pe care vi-l citesc: „Biserica Ortodoxă nu caută să impună nimănui autoritatea. Ea nu cere nimănui puterea, ea cere tuturor unire în credinţă, de unii schimbată, de alţii uitată. Ea nu cere nimănui nimic, nici măcar să sufere cu ea şi pentru ea. Ea oferă tuturor credinţa sa încercată în foc, credinţa de altădată a tuturor oamenilor. Ea nu doreşte să poruncească nimănui şi să umilească nici un creştin, ea doreşte să-i poată auzi pe toţi zicând ca vechii creştini: «Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim»”[ii]. Aceasta este Biserica Ortodoxă.


De multe ori, acest cuvânt sfânt şi important nu este bine înţeles. Cuvântul ortodoxie, vine din limba greacă şi este format din două cuvinte: „orto” şi „doxa”, adică dreaptă slăvire, dreaptă credinţă. Acesta este înţelesul etimologic al cuvântului; dar înţelesul spiritual este următorul: „Ortodoxia este viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt”[i]. De aceea, în momentul în care Filip l-a găsit pe Natanael şi l-a chemat la Hristos, Natanael a rămas nedumerit, aşa cum mulţi oameni, poate, rămân şi astăzi când sunt îndemnaţi să vină la biserică. El a întrebat: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” Atunci Filip i-a zis un cuvânt: „Vino şi vezi”. Ortodoxia nu se teoretizează, ci se trăieşte. „Ortodoxia este viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt”.

Acest verset pe care vi l-am citat şi care reproduce cuvântul spus de Filip către Natanael, pe care îl cheamă să vadă şi să se convingă, asigurându-l că până nu experimentează nu poate să-şi dea seama de ce e vorba, este cuprins în capitolul 1 de la Ioan. Acolo ni se spune că, Domnul Hristos, după botez, stătea pe malul Iordanului şi, Ioan Botezătorul, când L-a văzut, a arătat înspre El şi a zis: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1; 29). Doi dintre ucenicii lui Ioan, când au auzit aceste cuvinte L-au urmat imediat. Apoi, L-a urmat Filip, iar după el Natanael. Toţi au făcut acest lucru după ce au experimentat şi au văzut ce bun este Domnul.

Înţelesul spiritual al acestei Evanghelii este următorul: Sfântul Ioan reprezintă Biserica. De două mii de ani, Biserica Ortodoxă arată înspre Hristos şi zice: „Iată mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii”, iată-l pe Cel ce dă o noimă vieţii noastre, Cel ce este nădejdea noastră şi pentru viaţa de aici şi pentru viaţa veşnică. Astfel, Biserica aceasta întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, care ne oferă şansa la o viaţă nouă „condusă de Duhul Sfânt”, se numeşte Biserica Ortodoxă.

În câteva fraze, vom sublinia şi de ce astăzi pe pământ nu există doar Biserica Ortodoxă, de ce de această Biserică întemeiată de Domnul Hristos au ajuns să se despartă celelalte confesiuni creştine.

Spuneam că prima duminică din Postul Mare se numeşte Duminica Ortodoxiei. Ne întrebăm ce s-a întâmplat în această duminică, ce i-a determinat pe Sfinţii Părinţi să o numească Duminica Ortodoxiei. De-a lungul vremii, au fost câteva veacuri de frământări, de atacuri dure la adresa Bisericii şi toate acestea s-au finalizat în anul 843 d.H., în prima duminică din Postul Mare. Atunci, la un sinod din Constantinopol, ortodoxia biruind, dreapta credinţă biruind, ziua respectivă a primit acest nume şi, peste veacuri, duminica aceasta a rămas Duminica Ortodoxiei.

Unul dintre marii noştri profesori de teologie, Teodor Popescu, atunci când unii l-au şicanat şi l-au întrebat de ce este mai bună Biserica Ortodoxă decât alte biserici, le-a răspuns cuvântul următor, pe care vi-l citesc: „Biserica Ortodoxă nu caută să impună nimănui autoritatea. Ea nu cere nimănui puterea, ea cere tuturor unire în credinţă, de unii schimbată, de alţii uitată. Ea nu cere nimănui nimic, nici măcar să sufere cu ea şi pentru ea. Ea oferă tuturor credinţa sa încercată în foc, credinţa de altădată a tuturor oamenilor. Ea nu doreşte să poruncească nimănui şi să umilească nici un creştin, ea doreşte să-i poată auzi pe toţi zicând ca vechii creştini: «Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim»”[ii]. Aceasta este Biserica Ortodoxă.

Ca să rezumăm în două fraze, când privim viaţa spirituală din jurul nostru, vedem că pe pământ există mai multe confesiuni creştine. Aşa cum bine ştiu cei ce sunt preocupaţi de istorie, în anul 1054, din nefericire, Biserica Apuseană s-a des[1]părţit de Biserica Ortodoxă. De atunci, Biserica Apuseană se numeşte Biserica Catolică, iar cea Răsăriteană se numeşte Biserica Ortodoxă. Mergând pe firul istoriei, în anul 1517 şi după aceea, din Biserica Catolică s-au rupt Bisericile Protestane. De atunci există trei mari confesiuni creştine pe pământ. Mai pe urmă, din Biserica Protestantă s-au desprins, rând pe rând, cultele neo-protestante. Dorinţa Mântuitorului nu a fost şi nu este aceasta. Dorinţa Mântuitorului este ca noi toţi să fim una ca la începuturi, ca atunci când Sfântul Ioan Botezătorul îl vedea pe Mântuitorul Hristos apropiindu-se şi zicea: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii”. Atunci, cei ce credeau în Hristos, erau un cuget şi-o simţire. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, în capitolul 4, le făcea un îndemn creştinilor de atunci, îndemn care este valabil şi pentru creştinii de astăzi, prin care îi îndemna şi ne îndeamnă la păstrarea unităţii. Iată ce zice, începând cu primul verset: „De aceea vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelunga răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea duhului întru legătura păcii. Este un trup şi un duh, precum aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un Domn, o Credinţă şi-un Botez”. Noi mărturisim lucrul acesta. Mai mult, noi susţinem că Biserica Ortodoxă este cea adevărată. Ortodoxia este dreapta credinţă, este dreapta slăvire.

Trebuie menţionat că lucrul acesta nu ne determină şi nu ne permite să urâm alte confesiuni şi, aşa cum spunea Teodor Popescu, ne rugăm ca să vină ceasul când toţi oamenii de pe pământ vor crede la fel, pentru că Biserica Ortodoxă doreşte să-i vadă pe toţi mărturisind acelaşi lucru şi să zică la fel ca şi vechii creştini: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”.

Dacă Biserica Ortodoxă are importanţă pe tot globul, să ştiţi că pentru neamul nostru, a fost de două ori importantă, pentru că Biserica Ortodoxă, în ce ne priveşte pe noi românii, a constituit coloana noastră vertebrală şi n-am fost înecaţi în vâltoarea vremurilor, tocmai pentru că ne păstrăm credinţa cea adevărată. Şi dacă în toată România e importantă credinţa ortodoxă, aici, în Transilvania, e şi mai importantă. De aceea, unul dintre cei dăruiţi de Dumnezeu cu darul poeziei, Traian Dorz, acest om credincios care a scris multe poezii, a scris şi una intitulată: „Bisericuţă transilvană”. În ea referindu-se la biserica noastră ortodoxă din Transilvania, iată ce zice:

Bisericuţă transilvană,
Tu pari un Psalm sfios şi sfânt,
Uitat de îngeri pe-o sprânceană,
Mai mult de cer, ca de pământ.

Ce sfinţi ţi-au măiestrit fiinţa?
Din ce divini stejari şi brazi?
Că tu, ne-nveşniceşti credinţa
Şi dragostea ne-o ţii şi azi!

Ce soare ţi-a sfinţit aura
Din vârful unghiului divin,
Că şi azi, lumina şi căldura
Întregi, în noi, din El ne vin!

Ce taină-i orişice icoană
Ce jertfă-i orişicare dor,
Că-n orice zid, când plânge-o Ană,
Moare-un Manole-ntr-un izvor!

Ai numai lacrimi de iubire
La orice-ncheieturi de trunchi;
Spre sfânta ta alcătuire
Nu pot să vin, numa-n genunchi.

Bisericuţă transilvană,
Azi pari un grai tăcut şi frânt,
A înştiinţare şi dojană
Că noi uităm un legământ…”[iii]

Să ne ajute Dumnezeu, ca, aşa cum defineam Ortodoxia, ca fiind „viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt”, să o putem trăi şi să o mărturisim, nu neapărat prin ceea ce spunem, ci mai ales prin ceea ce facem, ca alţi oameni secularizaţi şi mai puţin credincioşi, atunci când ne vor întreba ce e Ortodoxia, să le putem răspunde: „Vino şi vezi”. Să le spunem să vină şi ei la biserică, să vadă şi să urmeze calea cea dreaptă.


[i] Sergiu Bulgacoff, Ortodoxia, Editura Arhidiecezana, Sibiu, 1930, p. 1.

[ii] Teodor M. Popescu, Biserica mărturisitoare, Editura Credinţa Noastră, Bucureşti, 1995, ultima copertă.

[iii] Traian Dorz, Din cele mai frumoase poezii, Editura Traian Dorz, Simeria, 2004, p. 254.


Sursa: Andrei Arhiepiscop şi Mitropolit, Chiriacodromion contemporan, Cluj-Napoca : Renaşterea, 2016

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Orbi sufleteşte

Orbi sufleteşte

„Spre judecată am venit, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39) Până acum vreo zece ani, putea fi văzut prin Cluj un om orb din naştere, arătos la chip, cu ochelari negri, care se deplasa pe trotuar cu ajutorul unui băţ alb. Era un om...

Credincioşia şi gingăşia femeii creştine

Credincioşia şi gingăşia femeii creştine

Atunci când Domnul Hristos a fost pironit pe Cruce, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ucenicii s-au risipit, mulţimile L-au părăsit, doar femeile mironosiţe I-au rămas aproape şi I-au fost credincioase până la capăt.

Clevetirea – patimă de necinste

Clevetirea – patimă de necinste

Printre multe patimi care tiranizează viața duhovnicească a credincioșilor se numără și clevetirea – o patimă de necinste, izvorâtă, așa cum spune Sfântul Ioan Scărarul, „din ură și din ținerea de minte a răului”[1], dar alimentată de diavolul, care, „de la început, a...