Să ne schimbăm felul de a gândi, felul de a trăi, felul de a concepe lumea şi viaţa

de Spiritualitate

Iată de ce este aşa de importantă învăţătura creştină şi de ce afirmăm noi cu tărie că, pentru a schimba lucrurile şi pentru a profita de libertatea dăruită de Dumnezeu şi a fi bine în această ţară binecuvântată, trebuie mai întâi de toate să ne schimbăm noi. Să ne schimbăm felul de a gândi, felul de a trăi, felul de a concepe lumea şi viaţa.

Trebuie fim mult mai buni decît suntem; că trebuie să îl înţelegem pe om, nu „ca pe un animal ajuns la o înaltă treaptă evolutivă”, ci să îl înţelegem ca şi chip al lui Dumnezeu, în care există un suflet nemuritor, în care Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă să fie iubit, să fie slujit, să fie ajutat. Nu se poate altfel. În Sfânta Scriptură sunt atâtea locuri în care Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă să fim buni. De bunătate, mai mult decât orice, este lipsă în lumea noastră. Să ştiţi că diavolul este foarte şiret şi, ca să ne îndrepte gândurile în altă parte, ne sugerează să facem multe lucruri. Numai unul să nu-l facem: să nu ne facem mai buni, mai iubitori de Dumnezeu şi de semeni.

Observaţi şi dumneavoastră că după ce Dumnezeu ne-a dat libertatea, multă vrajbă s-a făcut în lume. Cât scandal pe motive politice, pe motive religioase. Se întreabă oamenii care religie o fi mai bună?! Dar nu se preocupă oamenii să devină mai buni. Aceasta trebuie să fie preocuparea de bază. Pentru că, atunci când sufleteşte ne vom îmbunătăţi, atunci când sufleteşte ne vom apropia de Dumnezeu, şi în inima noastră vor încăpea toţi semenii de pe pământ. Atunci vom face paşi mari către Dumnezeu şi către împărăţia cerurilor.


Sursa: † Andrei Andreicuţ, OSPĂŢUL CREDINŢEI Cuvinte de învăţătură, Ediţia a II-a Editura Renașterea Cluj-Napoca,

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Casa Mariei şi a Martei | Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei

Casa Mariei şi a Martei | Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei

Și pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui (Luca 10, 38-39). În fiecare an, la sărbătoarea Adormirii Maicii...

Folosul Psaltirii

Folosul Psaltirii

În zilele noastre, adesea se promovează o atitudine magică asupra Psaltirii. De multe ori ea este interzisă de a fi citită. Sau, alte ori, citirea Psaltirii sub forma unei rețete anume rânduite (toată într-o singură zi sau trei Psaltiri etc.) induce în conștiința...