Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Să nu fim doar martori, ci părtași” – cuvânt al Preasfințitului Părinte Iustin la Denia Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din Baia Mare

de | apr. 19, 2025

În Sfânta și Marea Vineri, 18 aprilie 2024, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a fost oficiată cu multă evlavie Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai emoționante și profunde slujbe ale Săptămânii Pătimirilor. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai catedralei.

În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte a explicat sensurile duhovnicești ale Prohodului – o creație liturgică bizantină de o rară frumusețe, împărțită în trei stări cântate în mijlocul bisericii, pe Sfântul Epitaf, simbol al punerii în mormânt a Domnului. „Este o cântare de doliu, de tristețe, dar și de speranță – o participare a întregii creații la momentul Răstignirii și al așezării în mormânt a lui Hristos”, a subliniat ierarhul.

Procesiunea care a urmat slujbei, înconjurând de trei ori Catedrala Episcopală, a adus în lumină sensul mărturisitor al acestei seri sfinte: întregul popor credincios a trecut pe sub Sfântul Epitaf, în semn de comuniune cu Patimile Domnului și de nădejde în Înviere.

Cântările Prohodului au fost interpretate alternativ de soborul clericilor, de strana Catedralei, o parte din Grupul Psaltic „Theologos”, Corul „Doxologia” (dirijat de Prof. muzicolog Paula Bondre) și Grupul coral al A.T.O.C.E.M. și A.S.C.O.R. Baia Mare, dirijat de Pr. Ionuț Pleș. Atmosfera de rugăciune a fost întărită de prezența unui număr impresionant de credincioși care au participat cu profundă evlavie la întreaga slujbă.

Într-o meditație tulburătoare, PS Iustin a amintit că numai participarea sinceră la slujbele Săptămânii Mari – de la Canonul cel Mare și Liturghiile Darurilor, până la Deniile Pătimirilor și Prohodul Domnului – ne poate așeza cu adevărat în duhul Ortodoxiei și al Învierii.

„Numai dacă suntem prezenți cu sufletul la toate aceste momente, putem înțelege iubirea jertfelnică a lui Hristos și darul iertării Sale: Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac.”, a spus Preasfinția Sa.

„Să nu fim doar martori, ci părtași” – cuvânt al Preasfințitului Părinte Iustin la Denia Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Vinerea Mare devine astfel nu doar un prilej de tânguire, ci și o chemare la înnoire, la împreună-pătimire și la așteptarea Învierii cu inima curățită de lacrimile pocăinței.


A transmis pentru Radio Renașterea:
Andrei Fărcaș,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Foto: AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nașterea Maicii Domnului | Hramul Parohiei Rozavlea

Nașterea Maicii Domnului | Hramul Parohiei Rozavlea

Marți, 8 septembrie 2026, praznicul Nașterii Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mică, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în satul în care s-a născut, Rozavlea, de pe Valea Izei din Maramureșul...

Centenarul Mănăstirii Rohia și sărbătoarea hramului

Centenarul Mănăstirii Rohia și sărbătoarea hramului

Sâmbătă, 15 august 2026, praznicul Adormirea Maicii Domnului, zi de mare sărbătoare la Mănăstirea Rohia, când se împlinesc 100 de ani de la sfințirea bisericii vechi a mănăstirii, ridicată de preotul întemeietorNicolae Gherman, în urma unui vis revelator pe care l-a...

Hramul Mănăstirii Botiza

Hramul Mănăstirii Botiza

Joi, 6 august 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a onorat hramul Mănăstirii Botiza, Protopopiatul Vișeu, în fruntea unui frumos sobor slujitor, la care au participat o mare mulțime de credincioși și credincioase, stareță Maica...