„Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Joi. Săptămâna a III-a după Rusalii)

de | iul. 8, 2021

Evanghelia zilei: Mt 10, 23 – 31

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: când vă vor prigoni în oraşul acesta, fugiţi în celălat. Adevărat vă spun vouă că nu veţi sfârşi oraşele lui Israel, până când va veni Fiul Omului. Nu este ucenicul mai presus de dascălul său, nici servitorul mai presus de stăpânul său. Ajunge ucenicului să fie ca dascălul său şi servitorului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit şi care să nu se descopere şi nimic ascuns şi care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc vouă la întuneric să spuneţi la lumină; şi ceea ce auziţi la ureche să propovăduiţi de pe case. Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; ci voi să vă temeţi mai mult de acela care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheena. Au nu se vând două vrăbii pentru un ban? Dar nici una din ele nu cade pe pământ, fără să ştie Tatăl vostru. La voi însă şi perii capului vă sunt toţi număraţi. Pentru aceea nu vă temeţi, căci voi sunteţi mai de preţ decât păsările.

„Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul”

Ucenicul care-şi mărturiseşte învăţătorul nu se poate aştepta să fie tratat altfel decât a fost tratat învăţătorul său. Aceasta este o lege ne­scrisă la care face apel şi Domnul Hristos, atunci când spune:

„Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stă­pânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stă­pâ­nul.” (Mt 10, 24 – 25).

Şi referindu-Se la Sine spune:

„Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui?” (Mt 10, 25).

Beelzebul înseamnă cel rău, cel ce desparte, diavolul. Domnul Hristos era acuzat de către cărturari şi farisei că îl alungă pe diavol prin puterea diavolului. Atunci când Iisus a vindecat în zi de sâmbătă un de­mo­nizat, orb şi mut, fariseii L-au acuzat zicând:

„Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.” (Mt 12, 24; Mc 3, 22; Lc 11, 15).

Domnul Hristos, cunoscând însă gândurile lor, le-a spus:

„Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă satana scoate pe satana, s-a dez­binat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui?” (Mt 12, 25 – 26; Mc 3, 23 – 26; Lc 11, 17 – 18).

Apoi îi ceartă zicând:

„Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?” (Mt 12, 27 – 29; Mc 3, 27; Lc 11, 19 – 20).

Aşadar exorcizări s-au făcut şi înainte de Hristos şi se fac şi acum. Nimeni însă nu poate să săvârşească aceste exorcizări, dacă nu este mai tare decât diavolul care-l stăpâneşte pe cel demonizat. De fapt, viaţa noas­­tră duhovnicească este o lup­tă continuă. Spune Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Efeseni, că:

„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva în­cepătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Efes 6, 12).

În acelaşi sens putem spune că lupta noastră nu este împotriva oamenilor care ne prigonesc, ci împotriva diavolului care lucrează prin aceşti oameni. Noi nu trebuie să ne temem de cei ce ucid trupul dar sufletul nu pot să-l ucidă, cu alte cuvinte de cei prin care lucrează diavo­lul, ci de cel ce şi trupul şi sufletul poate să-l piardă în gheenă, adică se ne temem de diavolul însuşi.

Suntem ispitiţi; fiecare este ispitit, dar ne rugăm, prin rugăciunea Tatăl nostru, ca Dumnezeu să nu îngăduie ispite peste puterile noastre. Is­pitirea este o încercare, un examen pe care-l îngăduie Dumne­zeu.

Sfântul Ignatie Briancianinov, în lucrarea Fărâmiturile ospăţului, spune că Dumnezeu îi îngăduie satanei să ne calce în picioare până când devenim smeriţi.[1]

În această viaţă însă se întâmplă să mai cădem la câte un examen. Şi atunci cădem când ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu, când nu pă­zim cu bună ştiinţă poruncile lui Dumnezeu, când nu ascultăm glasul lui Dumnezeu. Trebuie să ştim că fiecare revoltă împotriva lui Dumne­zeu, fiecare „neascultare”, fiecare păcat e un fel de comuniune cu demo­nii. Influenţa demonilor asupra oamenilor poate merge uneori până la „po­sesiune”, până la sălăşluirea lor în oamenii prin care lucrează păcatul. Astfel, omul se descoperă prin ceea ce face, cărui duh aparţine.

Citim în Evanghelia după Luca că, atunci când Domnul Hristos nu a fost primit într-un sat de samarineni, Apostolii Iacov şi Ioan I-au zis:

„Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?” (Lc 9, 54).

Atunci Domnul Hristos, i-a certat, zicând:

„Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.” (Lc 9, 55).

Cei care aparţin lui Hristos în tot ceea ce fac, adică în cuvânt şi în faptă, Îl măr­turisesc pe Învăţătorul lor. Faţă de aceştia, cei care săvârşesc răul aparţin dia­volului, care locuieşte în ei.

Mitropolitul Nicolae Mladin, în lucrarea sa Asceza şi mistica pau­li­nă, arată care este deosebirea între locuirea lui Hristos şi locuirea demo­nilor:

„În primul rând, demonii viază şi acţionează în om în felul unor fiinţe spirituale create, de aceea nu locuieşte unul în mai mulţi, ci într-un singur om un demon sau chiar mai mulţi demoni: Hristos lucrează în viaţă într-un fel divin, de aceea locuieşte în toţi creştinii deodată. Apoi, demonii stăpânesc trupul şi prin trup influenţează asupra sufletului: Hristos sălăşluieşte în «substanţa sufletului»  – accesibilă numai lui Dumnezeu – şi de acolo se revarsă peste toată viaţa psihofizică a omului. În fine, demonii chinuiesc, desfigurează, schimonosesc şi tiranizează pe cel în care au intrat; Hristos toarnă viaţă nouă în cei ce-i aparţin Lui, îi înnobi­lează, îi eliberează, îi îmbracă în lumina unei frumuseţi cereşti. Demoni­zatul este suprema desfigurare a omului; omul înduhovnicit e suprema împlinire a naturii umane. Unul este beznă, altul, este lumină; unul este haos, altul, armonie; unul este ură, altul, iubire; unul este patimă oarbă, altul, pace.”.[2]

Cei ce aparţin lui Hristos nu au de ce să se teamă. Spune Domnul Hristos: „Să nu vă temeţi”.[3] De ce? Pentru că legătura dintre ucenic şi Învăţător este una ontologică, fiinţială. Şi în această legătură ucenicul nu este lăsat niciodată singur. Atunci când suntem judecaţi şi prigoniţi Duhul Sfânt este cel care grăieşte prin noi. De fapt, spune Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalia volumul I:

„Cel ce flămânzeşte pentru Hristos harul i se face hrană; celui ce însetează băutură preadulce; celui ce tremură de frig haină; celui ostenit odihnă; celui ce se roagă de­plină încredinţare; iar celui ce plânge mângâiere.”.[4]


[1] Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospăţului, Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, 1996, p. 242.

[2] Mitr. Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulină, p. 92.

[3] Mt 10, 28, 31; Lc 12, 4, 7.

[4] SFÂNTUL MARCU ASCETUL, Despre cel ce-şi închipuie că se îndreptează prin fapte, în 226 de capete, 117, în Filocalia 1, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 325.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Joi. Săptămâna a III-a după Rusalii)
„Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Joi. Săptămâna a III-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...