Sală de Recuperare Medicală-Respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

de | feb. 22, 2023 | Societate

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează modificarea organigramei, a statului de funcții şi a Regulamentului de organizare şi funcționare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”, unitate sanitară subordonată forului administrativ județean.

Principala modificare vizează înființarea unei noi structuri, o Sală de Recuperare Medicală-Respiratorie. Aceasta va fi deservită de către personalul Secției Clinice Pneumologie I și kinetoterapeutul spitalului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne adaptăm în mod continuu și, urmare a pandemiei de coronavirus și a efectelor post-COVID, luăm măsurile necesare pentru a asigura un act medical de cea mai bună calitate. Cu siguranță, această nouă facilitate medicală pe care o înființăm va fi în beneficiul a numeroși clujeni și al altor pacienți.”

Scopul noii structuri este acela de a asigura reabilitarea continuă a pacienților cu sindrom post-COVID-19, atât în cazul celor care au avut forme severe de boală și au necesitat tratament în serviciile de terapie intensivă, cât și a celor care au manifestat forme moderate și chiar ușoare de boală, precum și a persoanelor cu alt tip de probleme respiratorii.

*   *   *

Se are în vedere, de asemenea, îmbunătățirea performanțelor fizice și cognitive ale pacienților pentru a le oferi acestora o mai bună calitate a vieții atât în plan individual, cât și în plan familial, profesional și social. Totodată, se urmărește diminuarea sechelelor pulmonare și a impactului acestora asupra fiziologiei aparatului respirator, precum și realizarea unei evidențe a bolnavilor pentru recuperarea medicală respiratorie și a capacității de muncă.

Nu în ultimul rând, echipa de specialiști ai Sălii va realiza planurile de recuperare medicală respiratorie a pacienților, în colaborare cu personalul de specialitate din secțiile spitalului, va efectua tratamentul de recuperare medicală respiratorie a bolnavilor la recomandarea personalului de specialitate și va comunica medicilor care au trimis pacienți pentru tratament medical recuperator concluziile asupra eficienței tratamentului aplicat.

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Campania de donare de sânge „Și tu poți fi erou” continuă la Gherla

Campania de donare de sânge „Și tu poți fi erou” continuă la Gherla

Campania Asociației Filantropia Ortodoxă filiala Gherla „Și tu poți fi erou – donează sânge” continuă la Gherla. Asociația Filantropia Ortodoxă filiala Gherla în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și cu susținerea Protopopiatului Ortodox Gherla...

Peste 8.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

Peste 8.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub...

Ziua Mondială a Sindromului Down, marcată la Cluj de Consiliul Județean

Ziua Mondială a Sindromului Down, marcată la Cluj de Consiliul Județean

Consiliul Județean Cluj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj marchează ziua de 21 Martie – Ziua Mondială a Sindromului Down, prin organizarea a două evenimente, special dedicate acestei cauze. Astfel, primul dintre ele va avea...